luni, 30 iunie 2008

6. Expoziţiile


Expoziţia este o formă de cultură pentru popor, o modalitate de cultivare a gustului şi a interesului pentru frumosul artistic. ASTRA, prin cercurile sale culturale, a animat viaţa satelor româneşti nu numai cu biblioteci, ci şi cu expoziţii prin care i‑­a antrenat pe ţărani nu numai în calitate de public al expoziţiilor, ci mai ales în postura de creatori ai exponatelor constituite din rezultatele muncii lor sau ale artei populare. Expoziţiile aveau rolul să înfrumuseţeze şi să înnobileze viaţa sufletească a ţăranilor, dar şi talentul lor creator pe care‑l promovau prin cele mai variate forme: lucru manual, costume populare, artă populară (icoane) etc.

Marile expoziţii naţionale la Braşov ­(1862), Sibiu ­(1881), Blaj (1911 şi 1936) au marcat în mod elocvent viaţa spirituală a ASTREI. Scopul expoziţiilor a fost acela de‑­a da încredere românilor în puterea geniului lor creator. Organizarea expoziţiilor în cadrul Adunărilor Generale ale Despărţământului Blaj este semnalată de la sfârşitul secolului al XIX‑lea, semnificativă fiind expoziţia organizată la Veza, din anul 1897, apreciată pentru bogăţia şi varietatea exponatelor şi gustul artistic. Au participat un număr mare de femei din Veza, Ciufud, Tiur, Mănărade, Spătac, toate premiate cu dipolome şi sume considerabile de bani. În perioadele următoare, expoziţiile au ocupat un loc însemnat în preocupările Astrei blăjene.

Cu prilejul serbărilor semicentenarului ASTREI de la Blaj, unul dintre cele mai importante momente a fost expoziţia istorică şi ­culturală a Despărţământului Blaj. O serie de foiletoane s­‑au publicat în ziarul „Unirea” nr. 84 despre secţiile acestei expoziţii, organizată în 10 săli de clasă ale Liceului „Sf. Vasile”, care a produs puternice impresii participanţilor şi presei.

I. Secţia şcolară prezentată de dr. Octavian Prie oferă obiecte care relevă evoluţia învăţământului românesc în Blaj. Pe mese se află mijloacele de învăţământ: caiete, manuale, mape, desene aparţinând elevilor din şcolile Blajului. La aranjarea expoziţiei au colaborat: Şcoala elementară, Şcoala de aplicaţie, Şcoala de meserii, Preparandia, Şcoala de fete, Gimnaziul şi Teologia.

II. Expoziţia istorică a constat din 3 secţii: bisericească, literară şi social‑culturală. În această secţie s‑­a expus „tot ce are Blajul mai interesant din punct de vedere istoric şi cultural: icoane, un dulap de cărţi din vechea bibliotecă a călugărilor bazilitani; corespondenţa şi protocoalele episcopilor, manuscrise şi cărţi ale marilor corifei; obiecte preţioase şi de interes pentru trecutul şi dezvoltarea culturală a neamului; obiecte bisericeşti (antimise, potire, cruci, sigile; cărţi rare; odăjdi ş.a.). Pereţii erau împodobiţi cu tablouri frumoase, de însemnătate istorică şi cu icoane. »[1]

III. Industria de casă, cuprindea covoare, cusături, care puneau în lumină hărnicia şi gustul ţărăncilor noastre. Expoziţia realizată de prof. Roza Căpuşan, de la Şcoala Civilă de Fete, în colaborare cu Reuniunea femeilor române din Blaj care, săptămâni în şir au cutreierat satele din Despărţământul Blaj pentru a ruga femeile din popor „să trimită din lucrurile de mână ce au mai frumos pentru expoziţie”. Au fost expuse în două săli mari: ţesături, cusături, broderii, costume naţionale, feţe de perne ţesute cu motive româneşti originale, covoare ţesute din lână, catrinţe, odăi ţărăneşti de pe Secaş ─ rodul colaborării a 23 de sate. Publicul a constat din locuitorii satelor din zonă, elevi şi profesori ai unor şcoli din întreaga ţară, participanţi la serbări, reprezentanţii unor societăţi culturale. Au particpat cu obiecte ţărance din fiecare comună şi toate au primit Diplomă de recunoştinţă: Maria Fărcaş (Blaj), Silvia Pauleti (Beşineu), Iulia Burza şi Victoria Geogean (Biia), Lina Bolog şi Ana Joica (Bucerdea), Ana Mărginean (Cenade), Iustina Pădurean, Lina Hărşan, Ana Pădurean (Cergău Mare), Anica Mariu, Lina Aldea (Cistei), Lina Spătăcean, Lina Pădurean (Ciufud), Susana Mărculeţ, Victoria Ganga (Crăciunel), Rafila Ivan (Lodroman), Eugenia Rus, Maria Handrea a lui Nicolae, Ana Mărginean (Mănărade), Carolina Breaz, Anica Szilagyi, Viorica Decean, Natalia Receu (Mihalţ), Lucreţia Sârbu, Simina Mănărean (Obreja), Dramora a lui Zenove, Maria Arion a lui Pavel, Ana Dragomir a lui Mihăilă, Ana Stanea a lui Tomi (Ohaba), Anicia Cipariu (Pănade), Fira Barboş (Roşia), Edifta Vintilă, Anica Corbean, Anica Frăţilă, Aurelia Erejdi (Sâncel), Cracea Măriuţa (Şoroştin), Maria Todoran, Maria Truţa, Lucreţia Oanea (Spini), Mariţi Băcilă a lui Gligor, Elisabeta Popa, Maria Buzilă a lui Dionizie (Tău), Susana Alămorean (Ţapu), Veronica Aprocriş (Valea Sasului) şi Ana Groze, Anica Muntean, Lina Popa, Saveta Cârnaţ a Vezanului (Veza).

In sala a doua, au expus lucruri de mână « damele române » şi elevele Şcolii Civile de Fete din Blaj. Obiectele erau cusute cu motive româneşti aplicate pe diferite lucruri de uz comun şi de lux în tehnică deosebită, potrivită materialelor folosite.

IV. Secţia Agricolă a fost realizată de Ioan F. Negruţiu, directorul Insitutului Pedagogic din Blaj, care cu prilejul inaugurării subliniază: « Despărţământul Blaj, de 15 ani încoace, s‑a distins prin activitatea sa şi pe terenul economic, ţinând în fiecare an mai multe prelegeri populare şi publicând broşuri pentru popor, din ramul agriculturii; iar cu ocaziunea Adunărilor Generale, aranjând în comune expoziţii din industria ţărancei române, unde totdeauna a împărţit între ţărancele exponente premii în suma de 50‑100 coroane. »[2]

Membrii secţiei agricole, toţi specialişti în domeniul agriculturii, au organizat expoziţia într‑un mod ingenios, din care n‑au lipsit produsele celor patru fundaţiuni de pe teritoriul Despărţământului Blaj, administrate în regie (Fundaţiunea internatului de băieţi « Vancean », Fundaţiunea Bazilitană, Fundaţiunea « Laday » din Petrisat şi Hususău, Seminarul Teologic din domeniul Sâncel şi Domeniul Metropolitan). Dintre acestea, menţionăm în mod deosebit Fundaţia Domeniului Metropolitan care a expus produse de pe moşiile din comunele Blaj, Sâncel, Tiur, Mănărade, Cergău, toate administrate în regie proprie. Au expus produse deosebite: Nicolae Pop, Emil Vlasa (proprietar din Sâncel), Ion Bărbat, Vasile Mărginean (Sâncel), Traian German, V. Precup, Ion F. Negruţiu (Blaj), Nistor Tutelea (Cenade). Această expoziţie a fost « o icoană vie despre priceperea şi hărnicia plugarului român din acest jur »[3]. De o apreciere deosebită s‑au bucurat expunatele proprietarului Emil Vlassa din Sâncel: « este primul şi singurul proprietar care se ocupă de ani de zile cu producerea legumelor şi a seminţelor »[4]. Nicolae Iorga a făcut cea mai frumoasă descriere a acestei secţii: « ţăranii nu se lasă mai prejos. In odaia lor te îmbată mirosul merelor, persecelor şi strugurilor. Exemplare neobicinuite ca mărime din felurite fructe, cereale, dovleci, atrag atenţia. Un mare proprietar din împrejurime (n.n. Ion Vlasse), biruia pe toţi.»[5]

V. Secţia Silvanală

Această secţie a fost organizată de Emil H. Precup, stud. Inginer silvic. Este prima de acest fel în Blaj care pune în lumină frumuseţile şi viaţa tainică a pădurii.

VI. Secţia industriei şi comerţului a fost organizată de Gavril Precup, prof. de română la Gimnaziul din Blaj. Ea a conţinut produsele membrilor Societăţii meseriaşilor români din Blaj. Aceştia se prezintă « închegaţi într‑o puternică Corporaţiune sub stindardul Reuniunii. »[6] Sub patronajul Despărţă­mântului Blaj, ei au organizat, la 15 iunie 1908, prima expoziţie industrială, demonstrând Blajului capacitatea de a realiza obiecte lucrate cu măiestrie şi gust artistic.

De aceleaşi frumoase aprecieri s‑au bucurat Expoziţia tipografiei seminariale, organizată de prof. Alex. Ciura, Expoziţia de pictură, şi Expoziţia « Atelierului» din Orăşie. In cadrul expoziţiei de pictură, dintre cele 50 de pânze expuse, s‑au remarcat prin originalitate, lucrările tinerilor Nicolae Pop şi Flaviu C. Domşa.

Expoziţiile‑concurs organizate de către Despăţământul Blaj urmăreau mobilizarea sătenilor în scopul ameliorării stării de sănătate şi a promovării interesului pentru valorificarea produselor agricole. Până la Marea Unire, au fost organizate expoziţii de copii, iniţiativă care a fost reluată şi în perioada 1919­‑1925, ca urmare a noului curent promovat de ASTRA.

Se acordau mamelor cu mulţi copii şi bine îngrijiţi premii în bani între 50‑100 de coroane, pentru a deveni modele de urmat şi a încuraja asemenea manifestări în rândul ţăranilor.

Programul de emancipare a românilor, urmărit cu consecvenţă de conducerea Despărţământului Blaj a cuprins şi stimularea preocupărilor de organizare a unor expoziţii cu tematică diversă, cu prilejul unor Adunări Generale şi manifestări cultural­‑artistice. Iată câteva dintre acestea:

1) Veza, 3 septembrie 1893 expoziţie de lucru de mână cu prilejul adunării cercuale, care a hotărât înfiinţarea agenturii;

2) Mihalţ, în 1896: a fost organizată o expoziţie de ţesături şi cusături, cu prilejul adunării cercuale, care a hotărât înfiinţarea agenturii comunale;

3) Pănade, 19 iulie 1905: o expoziţie de lucru de mână, cu prilejul adunării cercuale, care a omagiat centenarul naşterii lui Timotei Cipariu;

4) Crăciunel, 12 iulie 1908: cu prilejul adunării cercuale, o expoziţie de lucru de mână unde s‑­au oferit 12 premii;

5) alte expoziţii s‑­au deschis la Şoroştin, cu ocazia adunării cercuale din vara anului 1909 şi la Ohaba, în 12 iulie 1910;

6) Blaj, 28­‑29 august 1911: cu prilejul adunării generale jubiliare prilejuite de împlinirea a 50 de ani de la întemeierea Asociaţiunii, s­‑a deschis expoziţia istorică­ şi culturală a Despărţământului Blaj cu secţiile: şcolară, istorică, industria de casă, agricolă, silvanală, industrie şi comerţ, tipografie seminarială, expoziţie de pictură. La secţiunea industria de casă au participat şi au fost premiate în bani ţărănci din aproape fiecare comună, lista fiind reprodusă în volumul „Serbările de la Blaj, 1911...”.

7) Făget, 17 iunie 1934: cu prilejul Adunării Generale a Despărţământului Blaj au fost organizate trei expoziţii: expoziţia de copii, jocuri naţionale şi porturi naţionale. Pentru copii sănătoşi, bine dezvoltaţi şi bine îngrijiţi s‑­au premiat, cu câte 50 lei, mamele: Maria Surdu, Maria Ilie, Firuţa Popa, Anica Bârloncea, Maria Pandea, Ana Mihai, Fira Băcilă, Lenuţa Banea, Fira Banea şi Leana Pandea ─ toate din Făget. Pentru porturi naţionale veritabile (bătrâneşti) s­‑au acordat diplome şi cocărzi tricolore următoarelor fete şi neveste: Rafila Zaharia, Veronica Şurtea (Tăuni), Firuca Stan (Cheslăr), Fira Proştean, Mărioara Şovrea, Nina Bălan, Maria Hâdu (Cheslăr), Anica Proştean, Veronica Ilie, Silvia Mlădin şi Minodora Şovrea. Pentru dansuri naţionale la jocuri cu bâta se premiază: Alexandru Corfariu din Făget, Nicolae Gligor din Tăuni, Flodor Bloga din Cheslăr, Ioan Mlădin din Făget (feciori); Teodor Popa din Făget şi Vasile Covaci din Tăuni (bărbaţi); la joc de fete: Maria Sabău din Făget, Maria Corfariu din Făget, Firuca Stan din Cheslăr, Anica Migea din Tăuni, Sofia Puşcă din Tăuni şi Ana Creţu din Cheslăr;

8) Spini, 24 iunie 1935: cu prilejul Adunării Generale a Despărţământului Central Judeţean Târnava Mică (cu sediul în Blaj) s‑­au organizat două expoziţii: expoziţia de copii şi expoziţia de costume populare. Au fost premiaţi 18 copii, fiecare mamă primind suma de 30 lei. Copiii premiaţi au fost: Margareta Spinean, Vasile Tulea, Ana Bucur, Iacob Costea, Ioan Gherman, Nicolae Vasiu, Ioan Ciulea, Ana Glogoveţan, Vasile Suciu, Viorica Puşcă, Aurelia Costea, Ioan Tulea, Veronica Obrejan, Ioan Ciulea, Vasile Limbăşan, Ioan Glogoveţan, Ioan Gica şi Dumitru Puşcă (Preşedinta Comisiei a fost dr. prof. Veturia Viorica Fulicea). S­‑au acordat premii pentru cele mai frumoase costume tinerilor: Ana Mărginean, Ana Hoc, Lucreţia Tulea, Ana Costea, Maria Cristea, Mărioara Hoc, Vasile Hoc, Vasile Oancea, Ioan Popa, Ioan Mărginean, Solomon Costea, Gheorghe Tudoran, Solomon Bucur, Ioan Gherman şi Vasile Bucur (de 7 ani); preşedintele acestei Comisii a fost Zorica Bude.

9) Blaj, 20‑­21 septembrie 1936: În cadrul Serbărilor jubiliare de la Blaj, la 75 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii, s‑au organizat 4 expoziţii (etnografică, agricolă, cultural‑­istorică şi de pictură), în sălile Liceului de băieţi, coordonatorul principal fiind Alexandru Lupeanu‑Melin, preşedintele Despărţământului Blaj. Reuniunea femeilor, sub conducerea profesoarei Emilia Hopârtean a organizat expoziţia etnografică a Târnavelor; Camera de Agricultură şi Consilieratul Agricol al Judeţului Târnava Mică, prin T. Boeriu, a organizat expoziţia agricolă a Târnavelor; Ştefan Pop, Alexandru Lupeanu‑Melin şi Ştefan Manciulea – expoziţia cultural‑istorică; Dr. Virgil Fulicea a organizat expoziţia de pictură, cuprinzând lucrări ale artiştilor ardeleni Mişu Popp şi Octavian Smigelschi.[7]

10) Veza, 11 iulie 1937: cu prilejul Adunării Generale a Despărţămân­tului Blaj s‑­a organizat o expoziţie de copii (fiecare mamă primind suma de 30 lei) şi au fost premiaţi următorii copii, în ordinea clasificării: Ileana Pescar (1 an, 3 luni), George Cristea (1 an, 7 luni), Creţu Lina (2 ani, 7 luni), Popa Viorel (1 an, 6 luni), Muntean Ana (2 ani, 7 luni), Cârnaţ Alexandru (1 an, 9 luni), Gligor Ion (2 ani, 7 luni), Simu Sofia (1 an, 6 luni), Gânţa Ana (1 an, 5 luni), Haţegan Aurel (2 ani, 10 luni), Ilea Maria (2 ani, 3 luni).



[1] Silv. Nestor, directorul Şcolii Civile de Fete Blaj, în Serbările de la Blaj, 1911, p. 353‑354, apud „Unirea”, nr. 84 / 1911

[2] Serbările de la Blaj, 1911, p. 357, Apud „Unirea”, nr 84/ 1911

[3] Idem Ibidem, Ioan F. Negruţiu, p. 362

[4] Idem Ibidem, p. 363

[5] Idem Ibidem, p. 364

[6] Idem Ibidem, p. 372

Cele 10 conferinţe cu prilejul manifestărilor „Bicentenarul Blajului” (1937)



Cele 10 conferinţe ţinute în 10 duminici consecutive cu prilejul manifestărilor „Bicentenarul Blajului” (1937)

I. 14 febr. 1937 Alexandru Nicolescu, mitropolitul Blajului:

Activitatea arhiereilor pe teren naţional.

II. 21 febr. 1937 Victor Macaveiu, vicar mitropolitan:

Întemeiere Capitlului din Blaj şi rolul lui în viaţa culturală a neamului.

III. 28 febr. 1937 Dr. Nicolae Drăgan, prof. univ., Cluj:

Blajul şi limba românească.

IV. 7 martie 1937 Dr. Zenovie Pâclişanu, dir. gen. in Ministerul Cultelor:

Blajul şi dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti.

V. 14 martie 1937 Dr. Coriolan Suciu, prof., vicepreş. Despărţământul Blaj al Astrei:

Blajul şi revoluţia lui Horia.

VI. 21martie 1937 George Dănilă, canonic mitropolitan:

Blăjenii în Muntenia.

VII. 28 martie 1937 Dr. Alexandru Borza, prof, univ, Cluj:

O iniţiativa a Blajului: Cercetăşia romănească.

VIII. 4 aprilie 1937 Augustin Caliani, dir. gen. al înv. part. şi conf. Bucureşti:

Educaţia naţională în şcolile Blăjene.

IX. 11 aprilie 1937 Ştefan Manciulea, prof. subdir. lic.:

Blăjenii în Moldova şi Bucovina.

X. 18 aprilie 1937 Augustin Pop, ieromonah bazilitan Bixad:

Călugării de la Blaj şi rolul lor în viaţa culturală a neamului.

Notă: Programul conferinţelor se încheie cu un cuvânt de mulţumire pentru conferenţiari şi public, din partea preşedintelui Despărţământului Blaj, Alexandru Lupeanu‑Melin




CONFERINŢE ŢINUTE LA BLAJ ÎN ANII 1934­‑35; 1936‑37



CONFERINŢE ŢINUTE LA BLAJ ÎN ANII 1934­‑35; 1936‑37[1]

1. Prof. Nicolae Comşa: „Rosturile Astrei în ziua de azi” (1934); „Astra ─ factor de cultură pentru popor” (1934); „Astra în slujba poporului” (1934) şi „Foşti preşedinţi ai Astrei” (1937); 2. prof. Ioan Popovici „Importanţa şcolii ţărăneşti” (1934); 3. prof. Ioan Mureşan „Astra în slujba culturii poporale” (1934); 4. prof. Ioan Popu Câmpeanu „Astra în sănătatea poporului” (1934); 5. prof. Ioan Popu Câmpeanu „Astra şi duşmanii sănătăţii” (1934); 6. prof. dr. Coriolan Suciu „Şcolile Astrei” (1935); 7. prof. Eugen Bucur „Importanţa culturală a Astrei” (1935); 8. Horaţiu Grama „Astra, înfiinţarea şi scopul ei” (1935); 9. Demetriu Boariu „Rosturile Asociaţiunii” (1935); 10. Vasile Aftenie „Istoricul şi importanţa Astrei” (1936); 11. Ştefan Pop (director) „Problemele Astrei” (1937); 12. Liviu Chinezu „Biserica şi şcoala în lumina Astrei” (1937); 13. Ioan Arieşan (canonic) „Rosturile Astrei” (1937) .

Notă: Majoritatea conferinţelor au fost tipărite în broşuri, la Tipografia Se­minarului şi distribuite bibliotecilor Despărţământului şi cercurilor culturale.



[1] Dosar 10/1930‑1938, Arhivele Statului, Direcţia Judeţeană Alba




Tabelul conferinţelor



Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei (1930‑1937)[1]

Numele conferinţiarului

Titlul conferinţei

Localitatea

Data

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1930 (15)

Alexandru Lupeanu

Rosturile Astrei în zilele de azi

Bucerdea Grânoasa

12 Oct.

Dr. Coriolan Suciu

O bravură a neamului: Posada

Cisteiul Român

2 Noem.

Dr. Virgil Baican

Boalele venerice (sifilisul)

Cisteiul Român

2 Noem.

Dr. Coriolan Suciu

O bravură a neamului: Posada

Crăciunelul de jos

2 Noem.

Dr. Virgil Baican

Boalele venerice (sifilisul)

Craciunelul de jos

2 Noem.

Dr. Ioan Bianu

Statutele juridice

Spini

2 Noem.

Alexandru Lupeanu

Boalele lumeşti

Spini

2 Noem.

Iuliu Maior

Cum se face o gazetă

Mănărade

2 Noem.

Dr. Ioan Popovici

Boalele venerice

Mănărade

2 Noem.

Iuliu Maior

Antraxul

Spătac

2 Noem.

Dr. Ioan Popovici

Boalele venerice

Spătac

2 Noem.

Dr: Alexandru Măcelaru

Boale venerice

Ciufud

2 Noem.

Ioan Popu Câmpean

Boalele lumeşti

Pănade

2 Noem.

Dr. Dumitru Neda

Educaţia creştină

Pănade

2 Noem.

Septimiu Todoran

Devoţiunea faţă de preacurata vergură

Pănade

2 Noem.

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1931 (15)

Dr. Coriolan Suciu

Mihai Viteazul, cu proecţiuni şi radio

Veza

22 Febr.

Alexandru Lupeanu

Sufletul Blajului

Blaj

1 Martie

Dr. Coriolan Suciu

Dacii şi Romanii, cu proecţie şi radio

Ciufud

1 Martie.

Dr. Ştefan Bezdechi

Prof. univ. Cluj

Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi Platon

Blaj

8 martie

Dr. Coriolan Suciu

Războiul pentru întregirea neamului, cu proecţie şi radio

Tiur

8 martie

Dr. Coriolan Suciu

Misionarii uniţi în Ţara Românească 1818‑1829

Blaj

15 martie

Dr. Nicolae Drăgan

Prof. univ. Cluj

Vehimea românilor în baza Toponimicii şi Onomasticii

Blaj

22 martie

Dr. Coriolan Suciu

România în razboiul Mondial, cu proiecţii şi radio

Mănărade

16 aprilie

Toma Cocişiu

Scopurile societăţii „Astra”

Crăciunelul de jos

26 aprilie

Dr. Coriolan Suciu

Unitatea Naţională

Făget

11 oct

Dr. Nicolae Comşa

Ce este radio? Însoţită de audiţie radio

Făget

11 oct

Dr. Coriolan Suciu

Cuceririle ştiinţei, însoţită de audiţie radio

Crăciunelul de sus

11 oct

Dr. Nicolae Comşa

Mihai Viteazul, cu proecţiuni

Crăciunelul de sus

11 oct

Alexandru Lupeanu‑Melin

Rosturile „Astrei”, cu proecţiunii

Cisteiul Român

11 oct

Dr. Coriolan Suciu

Epopeea lui Mihai Viteazul, cu proecţiuni

Cisteiul Român

11 oct

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1932 (18)

Dr. Alexandru Borza, prof. univ. Cluj

Grădina Botanică din Blaj şi importanţa generală a grădinilor asemănătoare

Blaj

6 III

Alexandru Lupeanu‑Melin, director Blaj

Începuturile gazetăriei româneşti din Ardeal

Blaj

17 III

Dr. Nicolae Drăgan, prof. univ. Cluj

Studenţii univ. români la universităţile şi şcolile superioare străine, din sec. XIV‑XIX

Blaj

20 III

Dr. Alexandru Nicolescu, Episcop de Lugoj

Lumina revelată în textele Sfintei Scripturi.

Blaj

25 III

Dr. Coriolan Suciu profesor Blaj

Timpurile României Mari – văzute de un străin (Lucien Romier)

Blaj

27 III

Dr. Nicolae Lupu, prof. de teologie Blaj

Mucenicii şi Sfinţii Părinţi din Ţările noastre

Blaj

3 IV

Ioan Covrig, profesor

Filosofia naţionalismului

Blaj

10 IV

D‑na Virginia Puia, prof.

Probleme de educaţie

Blaj

17 IV

D‑na Emilia Hopârtean, prof.

Sentimentul naţional în arta românească

Blaj

21 XI

Gh. D. Mugur

Scriitor, Bucureşti

Patriotismul

Blaj

1 dec

Dr. Coriolan Suciu, prof.

Dacii şi Romanii (cu proiecţiuni)

Blaj

22 II

Dr. Nicolae Comşa, prof.

Începuturile neamului nostru, cu proecţiuni

Blaj

28 II

Pompei Bârlea, prof.

Epoca lui Ştefan cel Mare

Blaj

6 III

Dr. Coriolan Suciu, prof.

Epopeea lui Mihai Viteazul, cu proiecţiuni

Blaj

20 III

Ioan Covrig

Principatele române în sec XVIII, cu proiecţiuni

Blaj

27 III

Emil Oltean, antreprenor

Dezvoltarea comerţului şi industriei în Ardeal

Blaj

27 III

Dr. Dumitru Neda, prof.

Muncitori manuali şi muncitori intelectuali

Blaj

19 IV

Nicolae Lupu

Viaţa lui Isus (cu proiecţiuni)

Blaj

29 IV

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1933 (36)

Apostol I Ciulea, dir. Educaţia Pop, Bucureşti

Folclor şi etnografie

Blaj

19 II

Ştefan Manciulea, prof. Blaj

Câteva minorităţi etnice de la graniţa de apus a ţării

Blaj

26/II

Dr. Ştefan Bezdechi, prof. univ. Cluj

Lumea antică

Blaj

5/III

Dr. Augustin Tătar, canonic, rectorul Acad. Teol. Blaj

Criza sufletească din zilele noastre

Blaj

12/III

Bogdan Duică, prof. univ. Cluj

Critica bolşevismului

Blaj

19/III

Dr. Iosif Stoichiţia, medic primar al jud. Sibiu

Despre biopolitică

Blaj

26/III

Nicolae Drăgan, prof. univ. preş. Extensiunii Univ. Cluj

Cuvinte şi obiceiuri

Blaj

2/IV

Ion Agârbiceanu, canonic Cluj

Biserica şi bolşevismul

Blaj

6/IV

Dr. Coriolan Suciu, prof., secretarul desp. Astrei‑Blaj

Sărbătorile Paştilor la Ierusalim

Sâncel

30/IV

Laurian Puia, prof. Blaj

Revizionismul

Sâncel

30/IV

Grigorie Pădurean, prof. Blaj

Păstrarea datinilor

Veza

30/IV

Alex. Lupean‑Melin, prof. preş. Astra Blaj

Rosturile Astrei culturale în timpurile de azi

Cisteiu

7 mai

Ioan Popu‑Câmpeanu, profesor Blaj

Pricinuitorii boalelor şi apărarea de microbi

Cistei

7 mai

Dr. Alexandru Măcelariu, medic prim. jud. Târnava M.

Boalele infecţioase şi sfaturi medicale

Cistei

7 mai

Dr. Nicolae Lupu, profesor de teologie şi biologie

Năcazurile din zilele noastre şi combaterea lor

Cistei

7 mai

Dr. Ilarie Holom, prefectul judeţului Târnava Mică

Sfaturi administrative

Cistei

7 mai

Dr. Ilarie Holam, prefectul judeţului Târnava Mică

Sfaturi administrative

Craciunelul de Jos

7 mai

Alex. Lupeanu‑Melin, director

Revizianismul şi datoria noastră faţa de Uneltirile duşmane

Craciunelul de Jos

7 mai

Dr. Nicolae Lupu, profesor de teologie şi biologie

Să fim mai încrezători în puterile noastre şi să nu ne văicărim

Craciunelul de Jos

7 mai

Pavel Dan, profesor

Ziua de 10 Mai

Blaj

10 mai

Nicolae Lupu, profesor de teologie şi biologie

Astra şi unitatea naţională

Blaj

25 mai

Iacob Popa, canonic preposit

Astra şi unitatea naţională

Blaj

28 mai

Victor Macaveiu, canonic , senator

România şi revizionismul

Blaj

28 mai

Augustin Tătar,canonic, rector

Contra revizionismului

Blaj

28 mai

Ioan F. Negruţiu, director

Revizionismul

Blaj

28 mai

Dr. Alexandru Măcelariu, prim medic jud. Târnava M.

Voluntarii şi revizionismul

Blaj

28 mai

Ştefan Pop, director liceu

Şcoala şi revizionismul

Blaj

28 mai

Gheorghe Arţan, notar public

Jos revizionismul

Blaj

28 mai

Dr. Dumitru Neda, profesor de teologie

Presa şi revizionismul

Blaj

28 mai

Pavel Budiu, profesor

Lupta contra revizionismului

Blaj

28 mai

Adrian Nyergeş, comerciant

Meseriaşii şi revizionismul

Blaj

28 mai

Nicoale Simu, ţăran (Ciufud)

Plugarii şi revizionismul

Blaj

28 mai

Dr. Coriolan Suciu, profesor

De ce n‑au dreptate revizioniştii?

Blaj

28 mai

Nicolae Comşa, profesor

Noi şi revizioniştii

Blaj

28 mai

Alexandru Lupeanu‑Melin, prof. director, preş. Astra Blaj

Portul şi cântecul naţional

Ciufud

4 iunie

Alexandru Lupeanu‑Melin, prof. director, preş. Astra Blaj

Rostul Astrei în culturalizarea satelor

Blaj

4 iunie

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1934 ( 117)

Alexandru Lupeanu‑Melin, prof. director, preş. Astra Blaj

Însemnătatea producţiunilor teatrale la sate şi îndrumări pentru aranjarea lor

Valea‑Sasului

4 februarie

Dr. Coriolan Suciu

Revoluţia lui Horea

Craciunelul de Jos

11 martie

Traian Denghel

Rolul cultural al ASTREI

Craciunelul de Jos

11 martie

Ioan Mureşan

Cinstirea domnilor

Craciunelul de Jos

11 martie

Ioan Popu‑Câmpeanu

Foloasele cultura pomilor

Valea‑Lunga

11 martie

Dr. Dumitru Neda

Foloasele cărţii

Valea‑Lunga

11 martie

Alexandru Lupeanu

Astra in serviciul culturii

Sâncel

11 martie

Dr. Ioan Bianu

Organizarea culturală

Sâncel

11 martie

Alexandru Lupeanu‑Melin

În unire stă puterea

Spini

11 martie

Dr. Ioan Bianu

Rostul ASTREI la sate

Spini

11 martie

Alexandru Lupeanu

Să profităm de ce ne dă ASTRA

Pănade

11 martie

Dr. Ioan Bianu

Cultură şi disciplină

Pănade

11 martie

Alexandru Lupeanu

Rosturile ASTRA in zilele de astăzi

Sâncel

18 martie

Iuliu Maior

Viaţa religioasa la popoarele din apus

Sâncel

18 martie

Traian Boieru, consilier agricol

Îndrumări de pomicultură

Sâncel

18 martie

Ioan Popu‑Câmpeanu

Lupta împotriva boalelor lipicioase

Sâncel

18 martie

Dr. Ioan Bianu

Îngrijirea gospodăriilor ţărăneşti

Sâncel

18 martie

Dr. Coriolan Suciu

Crăişorul de la 1784‑1785

Veza

25 martie

Virgil Stanciu, profesor

Poezia Populară

Veza

25 martie

Ioan Popu‑Câmpeanu

Rentabilitatea culturii pomilor

Spini

25 martie

Dr. Ioan Bianu

Păstrarea sănătaţii

Spini

25 martie

Olimpiu Barna, profesor

Casele poştale de economii

Spini

25 martie

Gheorghe Velicui profesor

Aurul negru (cărbunele)

Cisteiul român

25 martie

Pompei Bârlea, profesor

Vlad Ţepeş

Cisteiul român

25 martie

Octavian Modorcea, prof.

Forma pământului

Mănărade

25 martie

Ioan Covrig, profesor

Luxul la sate

Mănărade

25 martie

Ştefan Manciule, profesor

Gasul metan şi focul de la Proştea

Spătac

25 martie

Virgil Stoica, profesor

Din trecutul neamului nostru

Spatac

25 martie

Grigore Pădurean

Satul in poezia lui Coşbuc

Tăuni

25 martie

Traian Denghel

Rosturile Astrei

Tăuni

25 martie

Eugen Bucur

Revoluţia lui Horea

Glogoveţ

25 martie

Victor Oros

Îndrumări economice

Glogoveţ

25 martie

Alexandru Lupeanu‑Melin, dir.

Eroii neamului şi cărturari în slujba idealului naţional

Micăsasa

22 aprilie

Olimpiu I. Barna

Importanţa casei naţionale de economii a poştelor

Micăsasa

22 aprilie

Demetriu Boariu, preot

Rosturile ASTREI

Ţapu

22 aprilie

Traian Boeru, cons. Agr.

Cultura pământului şi hrana vitelor

Ţapu

22 aprilie

Paraschiva Tâmpănariu, dir. Şcoli de menaj

Regimul vegetarian în alimentaţie

Ţapu

22 aprilie

Dr. Vasile Aftenie, prof. de teologie

Sufletul neamului şi rolul credinţei creştineşti în trecutul nostru

Lunca

22 aprilie

Teodor Megeşan, prof.

Sănătatea trupească şi sufletească în viaţa neamului

Lunca

22 aprilie

Dr. Vasile Aftenie, prof. Teologie

Istoricul şi importanţa „Astrei”

Lodromani

22 aprilie

Teodor Megieşan, prof.

Creşterea copiilor

Lodroman

22 aprilie

Alexandru Pol, prof.

Despre asociaţii

Iclod

22 aprilie

Victor Frâncu, ing. Agronom

Criza economică şi remediile ei

Iclod

22 aprilie

Dr. Coriolan Suciu, prof.

Revoluţia lui Horia

Ohaba

22 aprilie

Dr. Dumitru Neda, prof. de teologie

Recunoştinţa

Ohaba

22 aprilie

Coriolan Suciu, prof.

Martiri naţional în trecutul românilor ardeleni

Secăşel

22 aprilie

Dr. Dumitru Neda, prof. Teologie

Minciuna

Secăşel

22 aprilie

Virgil Stanciu, prof.

Poezia poporală de pe Secaş

Roşia de Secaş

22 aprilie

Emil Pop, ing. agronom

Lucrări agricole de sezon

Roşia de Secaş

22 aprilie

Virgil Stanciu, prof.

Frumuseţea poeziei poporale

Tău

22 aprilie

Emil Pop, ing. agronom

Îndrumări agricole

Tău

22 aprilie

Octavian Modorcea, prof.

O călătorie în jurul pământului

Bucerdea Grânoasa

22 aprilie

Pompei Bârlea, prof.

Cei trei crai ai munţilor

Bucerdea Grânoasă

22 aprilie

Grigorie Pănurean

George Coşbuc

Tiur

22 aprilie

Pavel Dan

Cauzele Războiului Mondial

Tiur

22 aprilie

Ştefan Pop, director

Problemele „Astrei”

Biia

22 aprilie

Ion Popu Campeanu, subdirector

Păstrarea sănătăţii

Biia

22 aprilie

Tit Liviu Chinezu, prof. de teologie

Biserica şi şcoala în lumina ASTREI

Biia

22 aprilie

Nicolae Comşa, prof.

Foşti preşedinţi ai ASTREI

Pănade

22 aprilie

Ioan Covrig

Revizionismul

''

22 aprilie

Dr. Coriolan Suciu, prof.

O revoluţie de acum 150 de ani „Horia”

Valea Sasului

23 IV

Dr. Dumitru Neda, prof. Teologie

Pildele sfinţilor şi nemerniciile omeneşti

Valea Sasului

23 IV

Virgil Stanciu, prof.

Poezia populară de pe Târnave

Valea Sasului

23 IV

Dr. Coriolan Suciu profesor‑Blaj

Martirii naţionali din 1795

Blaj

28/II

Augustin Maior profesor‑Blaj

Prăbuşirea instituţionalismului ştiinţific

Blaj

17/III

Valer Hologa profesor‑Blaj

Începuturile medicinii româneşti

Blaj

24/III

Dr. Emil Ţeposu profesor‑Blaj

Evoluţia gandirii medicale şi contribuţiile ei actuale

Blaj

31/III

Dr. Coriolan Suciu profesor‑Blaj

Războiul pentru unitatea naţională

Bucerdea Grânoasă

31/III

Nicolae Comşa, profesor‑Blaj

Rosturile Astrei în ziua de azi

Bucerdea Grânoasă

31/III

Ioan Popovici, preot

Importanţa Şcolii Ţărăneşti

Crăciune‑ lul de Jos

31/III

Ioan Mureşan înv

Astra în slujba culturii populare

Crăciune‑ lul de Jos

31/III

Ioan Popu‑ Cîmpean subdirector

Astra şi sănătatea poporului

Lunca

31/III

Alimpiu Gavril profesor

Asigurarea vitelor

Lunca

31/III

Ioan Popu‑ Cîmpean subdirector

Astra şi duşmanii sănătăţii şi averii omului

Lunca

31/III

Alimpiu Gavril profesor

ASTRA şi sănătatea poporului

Lunca

31/III

Ioan Veliciu, înv. Lunca

Cultura pământului

Lunca

31/III

Eugen Bucur, profesor

Şcolile Astrei

Ciufud

31/III

Dr. Alexandru Pop, prof universitar

Evoluţia chirurgiei moderne

Blaj

7/IV

Tit Liviu Chinezu,

Profesor

Biserica şi şcoala în lumina ASTREI

Blaj

7/IV

Coriolan Suciu, profesor

Viaţa lui Isus

Tiur

7/IV

Dr. Ioan Bianu, avocat

Despre construcţia testamentelor

Tiur

7/IV

Ioan Radu, învăţător

Minte sănătoasă în trup sănătos

Tiur

7/IV

Dr. Coriolan Suciu, prof

În pământul făgăduinţei

Tiur

7/IV

Octavian Modorcea, prof

Cerul şi pământul

Cistei

7/IV

Iosiv Domşa, director

Tehnica construiri caselor

Pănade

14/IV

Octavian Modorcea, prof

Cerul şi pământul

Spini

14/IV

Pompei Bârlea, profesor

Suferinţele noastre trecute

Spini

14/IV

Octavian Modorcea, prof

Cerul şi pământul

Biia

14/IV

Pompei Bârlea, profesor

Suferinţa românească în trecut

Biia

14/IV

Toma Cocişiu, învăţător‑dir

Valorificarea produselor în comun

Spătac

14/IV

Dr. Teodor Brad, medic

Bolile infecţioase

Spătac

14/IV

Toma Cocişiu, înv‑dir

Cooperative de credit

Mănărade

14/IV

Dr. Teodor Brad, medic

Îngrijirea sănătăţii

Mănărade

14/IV

Eugen Bucur, prof.

Importanţa culturală a Astrei

Proştea Mare

21/IV

Dr. Coriolan Suciu, profesor

Viaţa lui Isus

Proştea Mare

21/IV

Eugen Bucur, profesor

Astra şi cultura poporului

Proştea Mică

21/IV

Dr. Coriolan Suciu, profesor

Viaţa lui Isus

Proştea Mică

21/IV

Teodor Aldea, preot

Proştea Mică

Cinstirea conducătorilor

Proştea Mică

21/IV

Ioniţă Brad, preot Pănade

Suferinţele din trecut ale ardelenilor

Pănade

28/II

Ioniţă Ciufudean, preot greco‑catolic Broşteni

Revoluţia de la 1784

Broşteni

31/III

Nicolae Săcăşan, preot ortodox Broşteni

Martirul lui Horia,Cloşca şi Crişan

Broşteni

31/III

Augustin Râşniţă, preot‑Valea Sasului

150 de ani de la revoluţia lui Horia

Valea Sasului

28/II

Elena Râşniţă, înv. Valea Sasului

Importanţa serbărilor naţionale

Valea Sasului

28/II

Horaţiu Grama, preot –Iclod

Astra,înfiinţarea şi scopul ei

Iclod

28/II

Ilie Costea, învăţător‑Iclod

Originea românilor

Iclod

28/II

Ilie Costea, învăţător‑Iclod

Viaţa şi moartea eroilor din 1787/1785

Iclod

28/II

Ioan Mărginean, preot‑Biia

Revoluţia lui Horia

Biia

17/III

Iuliu Todoran, înv. director, Biia

Martirii neamului

Biia

17/III

Ioan Mărginea,n preot‑Biia

Legea conversiunii datoriilor

Biia

17/III

Iuliu Todoran, înv director Biia

Foloasele cărţii

Biia

17/III

Gheorghe Dancu, învăţător‑Biia

Pomicultura

Biia

17/III

Ioan Mureşan învăţător, Crăciunelul de Jos

Sfaturi agricole

Crăciunelul de Jos

14/X

Ioan Mureşan, învăţător‑Crăciunelul de Jos

Revoluţia lui Horia

Crăciunelul de Jos

28/II

Teodor Brad, medic Blaj

Igiena trupului şi a locuinţei

Crăciunelul de Jos

16/III

Nicolae Berghin, preot‑Tiur

Comemorarea revoluţiei lui Horia

Tiur

28/II

Ioan Băcilă. preot Lodroman

Eroii unirii din 1918

Lodroman

1/XII

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1935 (2)

Ioan Băcilă. preot Lodroman

Unirea Principatelor

Lodroman

24/I

Ioan Băcilă. preot Lodroman

Horia, Cloşca şi Crişan

Lodroman

28/II

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1936 (21)

Cornel Tutelea, notar Proştea Mare

Încrederea în puterile proprii

Proştea Mare

1/XII

Ernest Binder, pastor Biserica Evanghelică lut. Proştea Mare

Saşii şi unirea de la 1 Decembrie 1918

Proştea Mare

1/XII

Gheorghe Gânţa, preot gr. cat. Ţapu

Ziua Unirii

Ţapu

1/XII

Petru Nemeş, înv. dir. Ţapu

1 Decembrie 1918

Ţapu

1/XII

Vasile Doroga, preot ort. Ţapu

Învăţămintele unirii celei mari

Ţapu

1/XII

Simeon Cisteian, secretar com. Ţapu

Naţionalism şi revizionism

Ţapu

1/XII

Ioan Băcilă, preot Lodroman

Suferinţele milenare ale poporului român

Lodroman

1/XII

Ioan Cergovean, înv. dir. Lodroman

Netemeinicia revizionismului

Lodroman

1/XII

Demetrie Boariu, preot Micăsasa

Importanţa serbărilor naţionale

Micăsasa

1/XII

Nicolae Titu, învăţător Micăsasa

Ziua de 1 Decembrie1918

Micăsasa

1/XII

N. Sebescu, învăţător Şoroştin

Importanţa unirii

Micăsasa

1/XII

Dr. Dumitru Neda, prof. Acad. Teol Blaj

Jertfa pentru eroii neamului e bine primită

Micăsasa

4/X

Simion Gizdavu, pref. jud. Târnava‑Mică Blaj

Dorinţele cetăţenilor de a observa legile

Micăsasa

4/X

Marin Bărbulescu, maior Blaj

Cum să păstrăm ceea ce s‑a câştigat cu jertfa eroilor

Micăsasa

4/X

Demetrie Boariu, preot Micăsasa

Cultul eroilor

Micăsasa

4/X

Demetrie Boariu, preot Micăsasa

Rosturile Asociaţiunii

Micăsasa

26/III

Ştefan Boariu, student Micăsasa

Îngrăşămintele organice

Micăsasa

26/VII

Aurel Cosma, student Micăsasa

Gazele de lupta şi apărarea contra lor

Micăsasa

16/VIII

Aurel Cosma, student Micăsasa

Avram Iancu

Micăsasa

23/VIII

Demetrie Boariu, preot Micăsasa

Jubileul de 75 de ani al Astrei

Micăsasa

13/IX

Aurel Cosma, student Micăsasa

Axente Sever

Micăsasa

13/IX

Tabelul conferinţelor ţinute în comunele Despărţământului Blaj al Astrei 1937 (57)

D.Coriolan Suciu profesor Blaj

Programul de lucru al cercurilor culturale

Micăsasa

10/I

D.Coriolan Suciu profesor Blaj

Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan

Micăsasa

10/I

Demetrie Boariu preot Micăsasa

Respectul faţă de conducători

Micăsasa

10/I

Dr. Alexandru Nicolescu mitropolit Blaj

Activitatea Arhiereilor Blajului pe teren naţional

Blaj

14/II

D.Victor Macavei canonic gen. Blaj

Întemeierea „Capitalului” din Blaj şi rolul lui în viaţa culturală a neamului

Blaj

21/II

Dr. Nicolae Drăgan prof. univ. Cluj

Blajul şi limba românească

Blaj

28/II

Dr. Zenovie Pâclişanu dir. gen. în Min Cult Bucureşti

Blajul şi dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti

Blaj

7/III

Dr. Coriolan Suciu, prof Vicepreşedinte Astra Blaj

Blajul şi revoluţia lui Horia

Blaj

14/III

Gheorghe Dănilă, canonic Blaj

Blăjenii şi Muntenia

Blaj

21/III

Dr. Alexandru Borza prof. univ. Cluj

O iniţiativă a Blajului:

Cercetăşia românească

Blaj

28/IV

Dr. Augustin Caliani, dir. gen. în Înv. Part. Bucureşti

Educaţia naţională în şcolile Blajului

Blaj

4/IV

Alexandru Lupeanu‑Melin, dir. Preşedinte Astra Blaj

Eroii neamului şi cărturarii în slujba idealului naţional

Micăsasa

22 aprilie

Olimpiu I. Barna, Profesor

Importanţa Casei Naţionale de economii a poştelor

Micăsasa

22 aprilie

Demetru Boaru, preot Micăsasa

Rostul Astrei

Micăsasa

22 aprilie

Traian Beşu, cons. agr.

Cultura pământului şi hrana vitelor

Ţapu

22 aprilie

Paraschiva Tâmpănariu, dir.

Regimul vegetarian în alimentaţie

Ţapu

22 aprilie

Dr.Vasile Aftenie, prof de teologie

Sufletul neamului şi rolul credinţei creştine

Lunca

22 aprilie

Teodor Megieşan, profesor

Sămânţa trupească ţi sufletească în viaţa neamului

Lunca

22 aprilie

Dr. Vasile Aftenie prof teologie

Istoricul şi importanţa Astrei

Lodroman

22 aprilie

Teodor Megieşan profesor

Creşterea copiilor

Lodroman

22 aprilie

Alexandru Pol, profesor

Despre asociaţii

Iclod

22 aprilie

Victor Frâncu. ing. agr.

Criza economică şi remediile ei

Iclod

22 aprilie

Dr. Coriolan Suciu, prof

Revoluţia lui Horia

Ohaba

22 aprilie

Dr. Dumitru Neda, prof teologie

Recunoştinţa

Ohaba

22 aprilie

Dr. Coriolan Suciu, prof

Martirii neamului

Secăşel

22 aprilie

Dr. Dumitru Neda, prof. Teologie

Minciuna

Secăşel

22 aprilie

Virgil Stanciu, profesor

Poezia populară de pe Sebeş

Roşia de Secaş

22 aprilie

Emil Pop, ing. Agronom

Lucrări agricole de sezon

Roşia de Secaş

22 aprilie

Virgil Stanciu profesor

Frumuseţile poeziei populare

Tău

22 aprilie

Emil Pop ing. Agronom

Îndrumări agricole

Tău

22 aprilie

Octavian Modorcea prof

O călătorie în jurul pământului

Bucerdea

22 aprilie

Pompei Bârlea profesor

Cei trei crai ai munţilor

Bucerdea

22 aprilie

Grigorie Pădureanu prof

George Coşbuc

Tiur

22 aprilie

Pavel Dan, prof – scriitor

Cauzele războiului mondial

Tiur

22 aprilie

Ştefan Pop, director

Problemele ASTRA

Biia

22 aprilie

Ioan Popu Câmpeanu, Subdirector

Păstrarea pămâtului

Biia

22 aprilie

Dr. Tit Liviu Chinezu, prof

Biserica şi şcoala în lumina ASTRA

Biia

22 aprilie

Nicolae Comşa Profesor

Foşti preşedinţi ai ASTREI

Pănade

22 aprilie

Dr. Coriolan Suciu prof

Revoluţia lui Horea

Pănade

22 aprilie

Dr. Coriolan Suciu prof

O revoluţie de acum 150 de ani

Valea Sacului

23 aprilie

Dr. Dumitru Neda prof

Pildele sfinţilor neamului nostru

Valea Sasului

23 aprilie

Virgil Stanciu profesor

Poezia populară de pe Târnave

Valea Sasului

23 aprilie

Dr. Coriolan Suciu prof

Revoluţia lui Horea

Sâmniclăuş

23 aprilie

Dr. Dumitru Neda prof

Drumul drept în viaţa

Sâmniclăuş

23 aprilie

Virgil Stanciu profesor

Poezia populara

Sâmniclăuş

23 aprilie

Ioan Arieşan învăţător

Rosturile ASTREI

Ocnişoara

23 aprilie

Ioan Covrig profesor

Problema ASTREI

Ocnişoara

23 aprilie

Alexandru Pol profesor

Despre asociaţii

Ocnişoara

23 aprilie

Victor Frâncu ing agr.

Cultura porumbului

Ocnişoara

23 aprilie

Eugen Bucur profesor

Revoluţia lui Horia

Făget

29 aprilie

Nicolae Comşa profesor

ASTRA – factor de cultură

Făget

29 aprilie

Nicolae Comşa profesor

ASTRA – în slujba poporului

Chesler

29 aprilie

Eugen Bucur profesor

Revoluţia lui Horia

Chesler

29 aprilie

Nicolae Comşa profesor

Importanţa cercurilor culturale ale Asociaţiunii ASTRA

Cistei

6 mai

Victor Oros profesor

Albinăritul

Cistei

6 mai

Grigorie Pădureanu prof

Povestitorul Ion Creangă

Broşteni

6 mai

Dr. Ioan Bianu avocat

Păzirea Sămânţei

Broşteni

6 mai




















[1] Cf. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Alba‑Iulia, Fond ASTRA, Despărţământ Blaj, dosar 9 / 1930‑1935 şi dosar 10 / 1936‑1937.