De la început, Asociaţiunea...

I. INTRODUCERE

„De la început, Asociaţiunea a fost şi a lui Şaguna şi a lui Şuluţiu, şi a sibienilor şi a blăjenilor, şi a uniţilor şi a neuniţilor.
Şi aceasta alcătuieşte însuşirea ei
de căpetenie şi cea mai scumpă...

Unde dezbină legea, uneşte cartea, lumina”.

(Nicolae Iorga, 1905)

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA a luat fiinţă la 23‑26 octombrie / 4‑7 noiembrie 1861, la Sibiu, din iniţiativa intelectualilor români ardeleni. Văzută de la început ca o adevărată cetate a solidarităţii şi spiritualităţii româneşti, o binecuvântare a naţionalitaţii, ASTRA este o ctitorie a cărturarilor români patrioţi, sprijiniţi de cele două biserici naţionale româneşti din Ardeal, având călăuzitori pe Mitropolitul ortodox Andrei Şaguna şi Mitropolitul greco‑catolic Alexandru Şterca‑Şuluţiu. Aceştia, la rândul lor, au fost susţinuţi cu entuziasm şi însufleţire de 176 de cărturari: profesori, preoţi, canonici, avocaţi, medici, vrednici slujitori ai cauzei românilor ardeleni, mari patrioţi.

În secolul al XIX‑lea, anii 50‑60, între cărturarii români din Transilvania şi Muntenia a fost implementată necesitatea creării unei societăţi literare româneşti sau chiar a unei Academii. Hrăniţi de ideologia paşoptistă, continuând spiritul Şcolii Ardelene şi al luptătorilor paşoptişti, intelectualii înţeleseseră că lupta pentru obţinerea drepturilor românilor ardeleni nu poate fi continuată decât în plan cultural şi spiritual. Merită consemnat în acest sens gestul profund patriotic şi generos al lui Avram Iancu şi al tribunilor săi, Simion Balint şi Axente Sever care, în anul 1852, au dăruit 2500 florini pentru înfiinţarea unei societăţi literare româneşti care să fie o tribună de cultură şi luminare a neamului românesc. Astfel, s‑a constituit un act de fundaţiune prin care Avram Iancu şi tribunii săi au încredinţat cărturarilor G. Bariţiu, Andrei Mureşanu, Pavel Vasici, Aron Florian şi Gabriel Dorgo misiunea de a alcătui statutele societăţii ce urma să fie înfiinţată iar acestea să fie supuse dezbaterii elitei inteligenţei româneşti şi apoi guvernului.

La 10 mai 1860, a fost elaborat primul document intitulat „Rugămintea mai multor bărbaţi fruntaşi ai naţiunii noastre către înalta Locoteneţă c. r. Transilvană, pentru a se da voia la ţinerea unei adunări consultative în privinţa înfiinţării unei Asociaţiuni pentru Literatura şi Cultura Poporului Român”. Acesta a fost semnat de 176 de mari români, cărturari‑patrioţi, precum: Alexandru Sterca‑Şuluţiu, Arhiepiscop şi Mitropolit, Andrei Baron de Şaguna, Episcop, Ioan Alexi, Episcop de Gherla, dr. Bendela, Basiliu Raţiu, preposit al Capitlului Metropolitan Blaj, Ioan Pop de Lemeni, consilier, Iacob Bologa, consilier, Constantin Alutan, canonic, Constantin Pappfalvi, canonic metropolitan, Ioan Raţiu, redactorul „Telegrafului Român”, Iacob Mureşanu, redactor al „Gazetei de Transilvania”, Axente Sever, proprietar, Cavaler al Ordinului împăratului austriac Francisc Iosif, decorat cu Crucea de Aur cu Coroană pentru merite deosebite etc. Alţi blăjeni care au semnat acest prim document sunt: Timotei Cipariu, canonic, Ilie Farago, rector al Seminarului, Toma Ieronim Albani, superior al Mănăstirii Blajului, Ioan Pamfiliu, secretar arhiepiscopesc, Ioan Rusu, prof. la Gimnaziu, Ioan Antonneli, prof. la Gimnaziu şi notar mitropolitan, Teodor Deacu, vice‑rector al Seminarului Diecezan, Aron Boeriu, cancelar mitropolitan etc.

În acest document este precizată clar dorinţa intelectualilor români de a putea demonstra prin fapte posibilitatea de progres a naţiunii române şi „de a fi părtaşi luminării şi culturii moderne.” Răspunsul favorabil din partea Guvernatorului Lichtenstein a venit abia la 31 ianuarie 1861, după insistenţele episcopului Andrei Şaguna care trimisese proiectul de statute la Prezidiul Gubernial al Transilvaniei şi asigura că Asociaţiunea va fi de „un patriotism curat şi străin de orice separatism ostensibil [...[ iar Membrii acestei Asociaţiunii pot fi de orice religie şi naţie.”[1]

În perioada 9‑11/ 21‑23 martie 1861, sub preşedinţia lui Andrei Şaguna, s‑a desfăşurat la Sibiu conferinţa consultativă ce a avut trei şedinţe în care s‑au dezbătut patru proiecte de statute, cu 38 de paragrafe, întocmite de Andrei Şaguna, George Bariţiu, Timotei Cipariu şi Ioan Puşcariu. Aşa cum reiese din Statute, „scopul Asociaţiunii e înaintarea literaturii române, şi cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studiu, elaborarea şi edarea de opuri, prin premii şi stipendii pentru diferitele specialităţi de ştiinţă şi artă şi alte asemenea.”[2] Dintru începuturile ei, intelectualii români au imprimat direcţii şi orientări creştine, însufleţite de credinţa în ajutorul lui Dumnezeu, toate fiind puse sub semnul rugăciunii, aşa cum reiese şi din Cuvântarea lui Andrei Şaguna din 20 martie 1861, încheiată astfel: „Aceste convingeri mari să ne însufleţească, Domnilor, pre noi toţi; şi atunci tare cred, că cerul va încorona cu flori de mângâiere întreprinderea noastră, şi va asculta rugăciunea mea, prin care cucerindu‑ne îl rog ca să reverse binecuvântarea Sa asupra Asociaţiunii noastre, căci tot darul desăvârşit vine de sus, de la Părintele luminilor.

În sfârşit, din parte‑mi, mă oblig că voi sprijini scopul Asociaţiunii noastre, cât va sta în puterile mele, căci aci voi fi norocos a auzi sunetele cele dulci ale limbii mele materne, care de străini nu s‑au învrednicit de atenţiune însă acelea cu atât mai scumpe sunt inimei mele.”[3]

Adunarea de constituire a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român a avut loc la Sibiu în perioada 23‑26 octombrie/ 4‑7 noiembrie 1861 şi s‑a desfăşurat în patru Sesiuni în care au fost aleşi: preşedinte al Asociaţiunii, episcopul Andrei Şaguna, vicepreşedinte, canonicul Timotei Cipariu, prim secretar George Bariţiu, secretar al doilea, Antoniu Veştemeanu, casier Antoniu Bechniţiu, controlor Ioan Popescu, arhivar şi bibliotecar Visarion Roman. De asemnea, a fost ales un comitet de 12 membri, în funcţie de numărul de voturi obţinute: Ilie Măcelariu, Axente Sever, Constantin Pappfalvi, Petru Manu, I. Hanea (care a renunţat apoi în favoarea lui Pavel Vasici), Sava Popovici, Ioan Popasu, Nicolae Popeea, Iacob Bologa, Gavriil Munteanu, Ioan Antonelli, Ioan Nemeşiu.

Considerăm de un real interes a cunoaşte astăzi o parte din cuvântările şi mesajele rostite în Adunarea inaugurală a Asociaţiunii, prin care s‑au impus direcţii fundamentale în deplin acord cu viziunea, concepţia, religiozitatea şi aspiraţiile poporului român. Discursul lui Andrei Şaguna este, fără îndoială, o profesiune de credinţă şi o pildă de slujire a Asociaţiunii dar şi a naţiunii române: „Mărturisesc sincer convingerea mea, că eu problema Asociaţiunii noastre o caracterizez pe cât de nobilă şi frumoasă şi unică în felul său, astăzi, în întreaga noastră naţiune din toate părţile unde se află ea, pe atât şi de serioasă şi grea, pentru că cere o perseverenţă de fier şi un sacrificiu din inimă.”[4] La rândul lui, Timotei Cipariu ţine un discurs însufleţit, elogiind frumuseţea şi virtuţile limbii române, „tezaur mai scump decât viaţa”, adresând gânduri alese Asociaţiunii: „să urăm dar acestei tinere plante, ce astăzi se împlântă în a doua noastră patrie, să‑i urăm binecuvântare de la cel ce susţine şi sprijineşte toate [...[să ajungă cât mai curând la statura normală, în care să înverzească, să înfrunzească şi fructe înmiite, să aducă de bun şi dulce gust tuturor românilor, fructe de cultură şi propăşire în toate ramurile ştiinţei, artei şi civilizaţiunii.”[5]

Adunarea se încheie solemn, îndemnurile primului preşedinte al Asociaţiunii răzbătând peste veacuri, fiind şi astăzi actuale, pentru că ele aduc mesaj de înfrăţire, de pace, de bunătate, de comuniune, de credinţă neclintită, statornicie şi dragoste de legea creştinească: „Ne‑am adunat în caritate, ne despărţim în caritate. Dea Dumnezeu ca până la capătul veacului să fie tot aşa. Să ne mai întâlnim la masa mamei noastre comune; să ne îndulcim de limba, naţionalitatea şi de toate cât sunt ale Românului. Luaţi seama în ce momente şi în care epocă vieţuim. Popoarele mai înainte au putut trăi fără literatură, iar astăzi aşa ceva este curat peste putinţă... Să nu uităm însă că puterea minţii şi a geniului, ştiinţele şi artele sunt acele care, în zilele noastre, dau poporului tăria şi le asigură viitorul.”[6] De altfel, Episcopul Andrei Şaguna a fost „titanul din adâncuri, cel ce a luat veacul al XIX‑lea în spate, cu toate poverile lui ortodoxe şi naţionale din Ardeal, care în 65 de ani de viaţă şi în 25 de ani de arhierie a tras brazda adâncă în conştiinţele românilor.”[7]

Asociaţiunea ASTRA a avut o activitate neîntreruptă până în anul 1948, în frunte aflându‑se intelectuali rafinaţi, mari oameni de cultură şi iubitori de neam. Rând pe rând, au condus cu mare responsabilitate destinul Asociaţiunii.

Ctitorii ASTREI şi conducătorii ce i‑au urmat au demonstrat cu prisosinţă că statutele, programele şi toate actele de cultură iniţiate sunt izvorâte dintr‑o nemărginită dragoste faţă de limba şi istoria poporului, faţă de valorile naţionale. În intenţia fondatorilor, ASTRA urma să aibă menirea de a lega toată românimea. Principiul unirii tuturor energiilor neamului pentru înfăptuirea idealului naţional – unirea într‑un singur stat – a fost susţinut cu pasiune şi dăruire angajând intelectualitatea din toate provinciile româneşti. Obiectivele pe care şi le‑au propus la început de drum întemeietorii erau dintre cele mai ambiţioase. Timotei Cipariu vedea în Asociaţiune „un reazem al naţionalităţii”, insistând asupra necesităţii de a cultiva limba română, „tezaur mai scump decât viaţa”. George Bariţiu dorea ca Asociaţiunea să stimuleze editarea cărţilor de şcoală, cercetarea istoriei Transilvaniei, a etnografiei şi folclorului, să contribuie la adunarea, conservarea şi valorificarea documentelor şi a izvoarelor noastre naţionale. Andrei Şaguna şi Ioan Cavaler de Puşcariu concep şi organizează Adunările Generale ale Astrei ca adevărate Congrese naţionale ce au întărit astfel credinţa în triumful idealului naţional. Cei doi urmăreau îndrumarea Asociaţiunii atât pe calea promovării ştiinţei şi literaturii cât şi în direcţii practice, vizând dezvoltarea unei economii raţionale a agriculturii, pomiculturii, meseriilor şi industriilor ca modalitate eficace de ridicare a vieţii spirituale dar şi materiale a poporului român.

În concepţia întemeietorilor, Asociaţiunea trebuia să devină şcoală de formare a conştiinţei naţionale şi tribună a emancipării poporului român. Mijloacele preconizate şi urmărite pentru realizarea scopului fundamental propus prin statute: promovarea culturii naţionale şi emanciparea socială vizau sprijinirea învăţământului de toate gradele în limba română, ajutorarea elevilor şi studenţilor cu burse şi alte mijloace materiale pentru continuarea studiilor, orientarea tinerilor români spre meserii.

Conducătorii Astrei s‑au călăuzit de ideea că viaţa naţiunii române trebuie integrată în circuitul lumii moderne, imprimând astfel direcţii noi de activitate, proprii vieţii şi civilizaţiei din cea de‑a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Fidelă valorilor tradiţionale româneşti, Asociaţiunea le‑a cultivat cu mijloace noi moderne şi le‑a răspândit pe întreg spaţiul românesc.

Primul preşedinte a fost Mitropolitul Andrei Şaguna (1861‑1867), care prin poziţia sa de membru al Senatului Imperial de la Viena, a reuşit să înlăture piedicile care stăteau în faţa înfiinţării Astrei şi să imprime prestigiul de care tînăra societate avea nevoie. Andrei Şaguna crede în rolul Asociaţiunii iar în 1864 adresează cuvintele profetice: „Să nu lăsăm, domnule Bariţiu, ca să apuie Asociaţiunea noastră. Să o susţinem cu toate braţele încât dacă s‑ar întâmpla să pierdem toate celelalte drepturi la câte năzuim, să rămânem cu acest mijloc comun de cultură a limbei şi a spiritelor, zelul nostru pentru Asociaţiune să nu scadă.”[8]

Vasile Ladislau Pop (1867‑1878) a fost profesor de matematică şi geometrie la Liceul din Blaj, consilier intim al împăratului şi preşedinte al Senatului Transilvaniei la curtea din Budapesta. În timpul preşedinţiei sale este înfiinţată revista „Transilvania” (1868), organul de presă al Astrei. În Cuvântarea rostită în 17 septembrie 1868 îşi exprimă crezul programatic: „cultura poporului este întrebarea care trebuie să ne cuprindă toată atenţiunea, tot cugetul şi toată grija noastră. Domnilor, numai lumina, numai cultura ne poate mântui”[9].

Iacob Bologa (1870‑1877), cel de‑al treilea preşedinte, este iniţiatorul creării Despărţămintelor Astrei. A contribuit la înfiinţarea Şcolii Civile de Fete de la Sibiu, în anul 1886. Îndemnul său este actual şi azi: „Rogu‑vă, aveţi grijă de Asociaţiune şi de tinerele sale institute!”

Timotei Cipariu (1877‑1887) a susţinut atât caracterul umanitar şi de binefacere cât şi cel ştiinţific literar al programului Asociaţiunii. Este unul dintre autorii proiectelor de statute care au constituit temelia Asociaţiunii. Lui Timotei Cipariu îi datorăm înfiinţarea Bibliotecii Astrei, a secţiunilor ştiinţifice şi literare, ca şi a viziunii pe care o transmite prin discursurile celebre rostite în Adunările Astrei ţinute la Blaj, Braşov, Haţeg, Abrud, Sibiu. Prin mesajul transmis în anul 1862, Timotei Cipariu îşi exprimă idealul nobil al Astrei: „Dea cerul ca precum toţi suntem de un sânge, toţi ne‑am îndulcit de la sânul maicii noastre cu aceleaşi cuvinte dulci, toţi ne suntem fraţi, oricât ne despart munţii şi văile şi oricât ne împart stările politice şi confesiunile religioase, – tot numai una să fim, una naţiune, una limbă, una literatură”.

George Bariţiu (1888‑1893), ales preşedinte în Adunarea Generală de la Abrud din 1888, a consolidat şi desăvârşit, în cei 5 ani de slujire, prestigiul Asociaţiunii, limpezindu‑i programele şi misiunea. În 1891 el declară: „de nu ar mai fi făcut nimic românii în 1860 spre dezvoltarea şi consolidarea vieţii lor naţionale, posteritatea tot le‑ar fi datoare cu recunoştinţă pentru înfiinţarea Asociaţiunii. Cine neagă aceasta este datoriu ca om iubitoriu de adevăr să cetească toate actele acelui institut, apărut în cei 30 de ani ai existenţei sale şi să tragă consecinţele: împrumutarea de idei între compatrioţii care vorbesc aceeaşi limbă maternă, dezvoltarea sentimentelor humanitare, deşteptarea tot mai solidă a conşciinţei naţionale, înavuţirea, netezire şi purificarea limbei materne, unificare ei, precum nu mai fusese niciodată, pentru ca să o şcii cu atât mai mult stima şi iubi, câştigarea condiţiunei că în această limbă poţi cultiva prea bine şciinţele şi artele, cum şi a legifera şi adminitra o ţară, un stat, în fine, intrarea naţiunei noastre cu limba sa în concertul popoarelor neolatine al celor mai civilizate din Europa. Existenţa şi activitatea Asociaţiunii Transilvane a vibrat – deşi fără multă paradă şi aşa numite reclamuri – în tot corpul naţiunei din toate ţările locuite de români; ea a fost un bold spre a se înfiinţa şi în alte părţi spre aceleaşi scopuri diverse societăţi sau reuniuni. Cu îndemnarea prin ajutoare de bani la învăţare de profesiuni şi la comerciu, s‑a făcut un pas decisiv cătră câmpul cel vast al industriei”.[10]

Ion Micu Moldovan (1893‑1901) este preşedintele sub conducerea căruia Astra îşi extinde activitatea în Banat, organizând prima Adunare Generală la Lugoj, în anul 1896. Un merit deosebit e hotărârea luată în Adunarea de la Blaj, în 1895, de a realiza şi tipări Enciclopedia Română, sub auspiciile Asociaţiunii. Meritorie este şi hotărârea, luată în Adunarea Generală de la Mediaş (1897) de a se înfiinţa Casa Naţională a Astrei de la Sibiu. Asociaţiunea era privită cu încredere deplină: „între fructele acestei însufleţiri este şi întreprinderea aceasta, pe cât de nobilă şi frumoasă, pe atât de grea, Asociaţiunea noastră tinde a dezvolta limba şi literatura poporului nostru şi a lăţi în sânul lui cultura. Limba este tezaurul cel mai preţios al fiecărei naţiuni; ea împreună pre indivizii singuratici, îi deosebeşte de către cei de alt neam şi îi ţine în comuniune continuă iar cultura, în sensul adevărat al cuvântului, răspândind lumina, liberează mintea de prejudeţe şi scapă inima de înclinaţiuni rele. Prin ea şi numai prin ea, putem ajunge la libertatea adevărată. Nu s‑a inventat nimic nou, ci Asociaţiunea noastră a tins numai a regula pulsaţiunile erezite din moşi strămoşi ale inimei române; lupta de existenţă, cea mai legitimă între toate luptele, a o înălţa la nivelul unei lucrări conşicie şi a face ca cel mai retras păstoriu ori plugariu român să se angajeze cu fruntea deschisă pentru dânsa. Aceste tendinţe juste şi nevinovate ale Asociaţiunii noastre, niciodată n‑au jignit pe nime, niciodată nu vor jigni pre nime dintre aceia cu cari ne atingem împrumutat. Stăruim a ne dezvolta limba şi literatura, voim a lăţi cultura în toate straturile poporului nostru. Cuceriri în afară nu voim. Iată o lucrare pacinică şi salutară atât pentru noi cât şi pentru patria comună.”[11]

Alexandru Mocioni (1901‑1904) a acceptat funcţia de preşedinte al Astrei la vârsta de 60 de ani, deşi bolnav, dintr‑un sentiment de înaltă responsabilitate faţă de problemele culturii româneşti. În timpul preşedenţiei sale, activitatea Astrei a înflorit în părţile bănăţene. Asociaţiunea în viziunea sa este „expresiunea unităţii şi solidarităţii noastre pe tărâm cultural… Astfel, lupta pentru cultură nu este altceva decât lupta pentru existenţa naţională… Prin Asociaţiune ni s‑a deschis arena la pragul căreia dispar toate veleităţile despărţitoare; pe această arenă ne prezentăm dezbrăcaţi de toate particularismele, de toate divergenţele confesionale, politice, locale ori provinciale. Pe acest teren ne întâlnim cu toţii uniţi într‑un cuget şi o simţire.”[12]

Iosif Şterca Şuluţiu (1904‑1911), prietenul şi biograful lui Avram Iancu, are şansa de‑a inaugura Casa Naţională a Astrei de la Sibiu, una din marile realizări ale Asociaţiunii. Crezul său patriotic se evidenţiază şi din cuvintele: „noi nici că intrăm în raiu dacă nu putem intra ca români, cu limba şi legea noastră strămoşească”.

Andrei Bârseanu (1911‑1922) a fost ales preşedinte în cadrul Adunării Generale din 1911 de la Blaj prilejuită de sărbătorirea Jubileului de 50 de ani ai Asociaţiunii. El a rămas o figură pilduitoare prin identificarea cu idealurile Astrei fiind autorul Imnului Astrei, pe muzica lui Iacob Mureşianu, interpretat pentru prima oară la Blaj, în 1911. Lui îi datorăm una dintre cele mai cuprinzătoare caracterizări făcute Astrei: „e adevărat, lucrarea cea mai de preţ a Asociaţiunii noastre nu e o lucrare ale cărei efecte să se poată vedea şi simţi imediat, ci este mai mult o lucrare măruntă, de multe ori nebăgată în seamă, dar care s‑ar putea asemăna cu picăturile unei ploi călduţe de vară care cad încet, domol, dar care fac ca sămânţa aruncată în pământ să încolţească, să crească şi să aducă rod.”[13]

După Marea Unire din 1918 a fost ales ca preşedinte al Asociaţiunii, la Adunarea Generală de la Timişoara, Vasile Goldiş în anul 1923. În discursul ţinut cu această ocazie, el îşi expune programatic hotărârea de aşeza la temelia acţiunilor Astrei ridicarea culturală a satului românesc: „fac mărturisire de credinţă, declarând că socot ca principal obiectiv al acestei Asociaţiuni, satul românesc. Temelia de neînvins a vieţii româneşti în furnicarul neamurilor lumii este ţărănimea română, rezervor curat şi fără prihană a tuturor energiilor naţionale, depozitarul aptitudinilor şi virtuţilor… Cu gândul acesta să vă apropiaţi toţi de Asociaţiunea noastră, de acest altar al sacrificiului pentru neam şi ţară.”[14]

Iuliu Moldovan (1932‑1947), profesor universitar, a fost ales preşedinte în Adunarea Generală de la Deva, din 1932. Este ctitor al Şcolilor Ţărăneşti precum şi iniţiatorul, alături de Iuliu Haţieganu, a organizaţiei pentru copii „Şoimii Carpaţilor”. În perioada preşedinţiei sale, ASTRA cunoaşte o perioadă de armonie între membrii săi. A reuşit cu inteligenţă şi tact să apere Asociaţiunea de atacuri nedrepte. Preluând conducerea într‑o perioadă relativ grea, Iuliu Moldovan adresează, după al doilea război mondial, apeluri repetate la reluarea activităţii spre propăşirea neamului: „o muncă uriaşă ne aşteaptă pentru a reface ţara şi pentru a asigura dăinuirea neamului nostru”.[15]

Nicolae Popoviciu (1947‑1948), episcop orădean, a condus Asociaţiunea o scurtă perioadă, pentru că în anul 1948 este înlăturat abuziv iar activitatea Astrei s‑a desfăşurat în ilegalitate.

Reînfiinţată oficial în 1990, Asociaţiunea ASTRA a fost condusă de preşedinţii: pr. prof. Dumitru Abrudan (1990‑1992) şi Dumitru Acu (din 1992 şi până în prezent). Dumitru Abrudan a fost ales preşedinte în prima Adunare Generală, din aprilie 1990. În cei doi ani a contribuit la refacerea prestigiului Astrei şi atragerea membrilor.

La Adunarea Generală de la Dej, din 1992, este ales preşedinte Dumitru Acu, reinvestit în 1994 la Arad, în 1998 la Blaj, în 2002 la Săcele. Slujeşte cu devotament idealul Asociaţiunii, promovând mesajul de încredere în misiunea Astrei. În concepţia preşedintelui, „Astra va rămâne pe mai departe farul de lumină pentru popor şi santinela trează de la postul de veghe naţional. Astra atrage atenţia tuturor că ea nu aparţine unor regiuni, nici unor persoane ce întâmplător se află la conducerea ei. Ea aparţine întregii ţări, neamului românesc de pretutindeni şi aşteaptă de la toţi o bună colaborare, astfel ca prin activitatea comună să ocupe locul ce‑l merită în istoria culturii naţionale româneşti”.[16]

De‑a lungul existenţei sale, acest izvor de solidaritate naţională, de înfrăţire a tuturor românilor şi de propăşire a culturii româneşti, a rămas în conştiinţa naţiunii cu realizări deosebite, care au intrat în patrimoniul cultural naţional, fiind repere în viaţa şi conştiinţa românilor: Biblioteca ASTRA (1862), Expoziţia etnografică şi de industrie casnică (Braşov, 1862), revista „Transilvania” (1868‑1948), Despărţămintele şi agenturile (cercurile culturale), înfiinţate în 1869, Şcoala Civilă de fete cu internat (1886), Colecţia de tipărituri „Biblioteca poporală” (1891), Enciclopedia Română (Tom I, II, III), apărută la Sibiu în perioada 1898‑1904, Casa Naţională ASTRA şi Muzeul Asociaţiunii ASTRA (1905), revista „Ţara Noastră” (1907), Colecţia „Biblioteca ASTRA” (1914), Complexul de monumente din Munţii Apuseni dedicat lui Avram Iancu (1924), Grupul de Monumente ridicate în cinstea eroilor neamului, Regionala „Astra Basarabeană” (1925), Regionala „Astra Bănăţeană” (1927), Muzeul Unirii din Alba Iulia (1929), Congresul Cultural (1930), Şcolile Ţărăneşti şi Casele Naţionale (1932), Taberele de Cultură şi Civilizaţie românească „Acasă la noi” (1995‑2005), înfiinţarea Bibliotecii ASTRA la Criuleni (2000), Concursul Internaţional de Poezie „Veronica Micle” (1996‑2005), Deniile Eminesciene (1995‑2005), Concursul Naţional de Poezie „Fântâni ale darurilor” (1999‑2005), Bustul Monumental „Timotei Cipariu” (1999), Monumentul „Timotei Cipariu şi fruntaşii Astrei” (2005). Dumitru Acu crede că „cea mai de seamă realizare a Asociaţiunii este aceea că i‑a învăţat pe români să muncească uniţi. Munca adevărată şi utilă patriei nu se poate face decât prin solidaritate naţională”[17].

O hotărâre importantă a Asociaţiunii a fost organizarea Despărţămintelor şi a Agenturilor culturale, care a fost luată în Adunarea Generală de la Şomcuta Mare din anul 1869. Astfel, din cele 22 Despărţăminte proiectate atunci, s‑au înfiinţat doar 9 la: Abrud, Bălgrad (Alba Iulia), Blaj, Braşov, Cluj, Dej, Făgăraş, Sebeş şi Turda.

Asociaţiunea ASTRA a fost concepută, condusă şi susţinută prin efortul, dăruirea, sacrificiul multor intelecutali români devotaşi neamului dintre care amintim: Avram Iancu, Axente Sever, Simion Balint, Ioan Cavaler Puşcariu, Al. Sterca‑Şuluţiu, Andrei Şaguna, Timotei Cipariu, George Bariţ, Ilie Măcelaru, Gavril Munteanu, Iosif Hodoşiu, Iacob Bologa, Ioan F. Negruţiu, Augustin Bunea, Vasile Ladislau Pop, Ioan Micu Moldovan, Iosif Sterca‑Şuluţiu, Cornel Diaconovici, Alexandru Mocioni, Oct. Tălăuanu, Octavian Goga, Andrei Bârseanu, Vasile Goldiş, Onisifor Ghibu, Vasile Suciu, Ştefan Manciulea, Iuliu Moldovan, Iuliu Haţieganu, Alexandru Lapedatu, Dumitru Abrudan, Dumitru Acu, Areta Moşu, Virginia Hodorogea, Ioan Seni, Ion Buzaşi, Ioan Popa, Gheorghe Pop, Petru Istrate, Victor Grecu, Dumitru Borţa, Octavian Bologa, Gheorghe Căpitan etc.

Prin întreaga activitate desfăşurată, Asociaţiunea ASTRA s‑a definit ca un far călăuzitor, un catalizator de energii al cărei rol a fost acela de a promova şi de a ridica cultura românească, limba şi literatura naţională, tradiţiile şi obiceiurile creştineşti, arta şi civilizaţia poporului român. Prin obiectivele mari pe care le‑a impus şi le‑a îndeplinit, ASTRA a contribuit la propăşirea vieţii materiale şi spirituale a satelor româneşti, la creşterea numărului de intelectuali şi la sporirea prestigiului intelectualităţii româneşti.

---

[1] Acte privitore la Urdirea şi înfiintiarea Asociatiunei Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului românu, date în tipariu de Însăşi Asociaţiunea, Sibiiu, in Tipografia diecesana, 1862, apud Editura Asociaţiunii ASTRA, Sibiu, 2005, p. 15

[2] Idem Ibidem, p. 25

[3] Idem Ibidem, p. 48

[4] Idem Ibidem, p. 85

[5] Idem Ibidem, p. 89‑90

[6] Idem Ibidem, p. 80

[7] Petru Pinca, Andrei Şaguna – 130 de ani de la moarte, „Astra Blăjeană”, Anul VIII, Nr. 4 (29), Decembrie 2003, p. 13

[8] Apud Dumitru Acu, Din trecutul Astrei. Preşedinţii, „Astra Blăjeană”, Anul III, Nr. 2‑3, 1998, p. III

[9] Idem Ibidem, p. III

[10] George Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei, Vol. III, p.

[11] Apud Matei Pamfil, Astra – Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român şi rolul ei în cultura naţională (1861‑1950), Editura Dacia, Cluj‑Napoca, 1986, p. 8

[12] Idem Ibidem, p. 9

[13] Apud Dumitru Acu, art. cit., p. IV

[14] Apud Pamfil Matei, op. cit., p. 11

[15] Idem Ibidem, p. 15

[16] Dumitru Acu, art. cit., p. IV

[17] Dumitru Acu, Asociaţiunea ASTRA la ceas aniversar – 140 de ani de existenţă, „Astra Blăjeană”, Anul VI, Nr. 4/ 2001, p. 1