luni, 30 iunie 2008

GHID PENTRU ORGANIZAREA CONFERINŢELOR ASTREI



GHID PENTRU ORGANIZAREA CONFERINŢELOR ASTREI LA SATE ŞI LA ORAŞE (1930)

De: Ion Agârbiceanu, secretarul Secţiunilor ştiinţifice literare, Cluj

Propunerile noastre sunt următoarele:

I. Conferinţele poporale

1. Să se continue şi să se înmulţească.

2. Să se pregătească în fiecare an acelaşi ciclu de conferinţe poporale pentru toate despărţămintele Astrei, cel puţin 12 anual obligatorii, rămânând la libertatea despărţămintelor alegerea altor subiecte, de interes local, dacă le află necesare. Ciclul de 12 trebuie stabilit în fiecare an, şi conferinţele să fie lucrate de oameni competenţi; conferinţele vor da, în rezumate, întreg materialul conferinţelor, pe care le vor desvolta cu graiu viu, conferenţiarii Astrei. Ele vor fi tipărite în fiecare an, în August, într­o broşură în Biblioteca Astra, şi vor fi distribuite în Septemvrie despărţămintelor şi intelectualilor cari lucrează în cadrele lor.

În chipul acesta se va ajunge la o propagandă unitară, în toate despărţămintele Astrei; conferenţiarii vor avea materialul pregătit, sistematizat, şi nu vor mai fi nevoiţi să caute subiecte potrivite, sau să improvizeze. Cunoştinţele ce se vor propaga vor fi temeinice.

3. Astra, împreună cu Statul, să organizeze cursuri de vară pentru conferenţiari poporali. Eventual s’ar putea organiza pe lângă seminariile teologice şi şcolile normale, unde să se dea instrucţii şi cu privire la folosirea aparatelor de proiecţiuni.

4. Judeţele şi comunele să iea în bugetele lor sumele necesare pentru cheltuielile de deplasare a conferenţiarilor, pentru procurarea aparatelor de proiecţiune, sume de cari să dispună despărţămintele din judeţele respective. E cel mai potrivit mijloc de contribuţie a populaţiei pentru activitatea Astrei, în locul taxelor de membri, cari nu se mai plătesc.

5. Conferinţele, cari prin natura lor, ar fi urmate de demonstraţii pe teren, să fie pregătite cu concursul Camerelor de agricultură.

6. Conferinţele poporale, ori unde e posibil, cu puteri de la despărţăminte sau locale, să fie încadrate într’un mic festival (cântări, declamări).

Mijloacele materiale pentru această activitate nu le vedem decât în bugetele judeţelor şi comunelor. Un despărţământ central care poate angaja în fiecare Duminecă 1­2 camionete, poate ţinea într’o zi 5­7­10 conferinţe, ducând pe fiecare conferenţiar şi lăsându­l într’o comună, iar la întoarcere (din aceiaşi direcţiune) i­ar aduna pe toţi. Lipsa mijloacelor de deplasare e întâia piedecă în despărţămintele neactive.

II. Conferinţele la oraşe

După Unire conferinţele la oraşe s’au sporit. Diferite societăţi culturale se întrec în organizarea lor. Credem că Astra e bine să le continue şi ea, dar ţinând seama de următoarele:

1. Conferinţele pentru intelectuali ale Astrei să fie mai ales din domeniul educaţiei naţionale, nu din cutare specialitate ştiinţifică. Ca ştiinţă şi cunoştinţe sunt conferinţele altor societăţi. Dar rar se aude conferintă care să analizeze relele de azi naţionale, şi să dea îndrumări pentru viitor.

2. Conferinţele, pentru fiecare an, vor forma un ciclu; programa lor se va stabili în fiecare an, în Maiu, şi se va publica în reviste şi ziare în Septemvrie. Programa va cuprinde nu numai titlul conferinţelor, ci şi directivele generale, ideile fundamentale din fiecare.

3. Ar fi necesar ca în fiecare an, în luna Maiu, să se stabilească, de comun acord cu societăţile similare, zilele şi data din fiecare oraş unde se vor ţinea conferinţele de la 1 Septemvrie 30 Aprilie, pentru a nu fi prea dese, sau a cădea pe aceeaşi zi.

4. Conferinţele pentru intelectuali se vor ţinea în fiecare oraş, în primul rând, de către intelectuali localnici, membri ai Astrei, pentru a încunjura cheltuielile de deplasare.

5. Conferenţiarii să­şi aibă şi scrise conferinţele; ciclul de pe fiecare an s’ar tipări într’un număr din Biblioteca Astra.

În chipul acesta Astra ar da anual un volum de conferinţe pentru intelectuali şi o broşură cu conferinţe în rezumat, pentru popor. Ar servi ca material de propagandă şi celor ce­ar veni după noi. (În această materie suntem foarte săraci în întreaga ţară.)

Cluj, 15 Martie 1930

Ion Agârbiceanu

Niciun comentariu: