Daniela Ghigeanu sau proza şi poezia gingăşiei şi a iubirii

Nu ştiam, la primele întâlniri de la Casa Scriitorilor albaiulieni, prea multe despre persoana şi scrisul Danielei Ghigeanu. Aflasem că ea ar reprezenta o ramură mai puţin abordată a literaturii şi anume, a literaturii pentru copii. Socotită de unii un gen minor şi, drept urmare, mai puţin de luat în seamă, socotesc că scrisul pentru copii nu e unul chiar de ici de colo. Ca unul care m-am învrednicit cât de cât cu povestitul pentru cei mici mi-am dat seama, cu atât mai mult, cât de greu este a te face plăcut prin ceea ce spui şi prin felul în care spui ceea ce ai de spus celui mic, care te refuză încă din start, cu vădită nonşalanţă, dacă ’’povestea’’ nu-i cade pe plac. Pentru el, pentru cel mic, judecata literară e simplă: ,, nu-mi place şi gata!” Şi-atunci?

Daniela Ghigeanu reuşeşte, trebuie spus din capul locului, să placă. Şi nu doar celor mici. Căci ea cultivă în scrisul ei bunătatea, iubirea, omenia, credinţa, apropierea de semeni şi de cel oropsit, valori morale atât de sănătoase şi atât de mult mergătoare la sufletul celui mic, de-abia păşind pe urcuşul lung şi anevoios al devenirii.

Povestea caldă, cu multă înţelegere şi iubire, face din maniera de abordare şi realizare a exprimării Danielei Ghigeanu o cale aparte, pe ea ajungând la o înţelegere nebănuită pentru marile probleme ale lumii, pe ea apropiindu-se de iubirea şi adevărul suprem, de Dumnezeu. Un scris cuminte, oferind celui mic învăţături curate, chemându-l la înţelegerea celor aflaţi în suferinţă, în nevoi şi în necaz, îl cheamă la milostenie şi bunătate, la omenie, în sensul cel mai nobil al cuvântului, pe drumul tot mai întortocheat, plin de hăţişuri, al lumii de acum. Peste toate se revarsă lumina şi căldura sufletului preaplin al autoarei, cu exprimarea ei limpede, clasică, ce-ar aparţine parcă altor vremi, dar vai, cu câtă nevoie de îndreptare acum.

O imaginaţie laborioasă în arta Danielei Ghigeanu coboară fabulosul într-o lume reală. Aşa, în povestirea ’’Oraşul de aur’’ din volumul ’’Tolba fermecată’’, unde lumea se conduce după legile cerului, împăratul trimiţând solii îngereşti pentru îndreptarea relelor creaţiei sale. El le dă ca arme prietenia, smerenia, iubirea, armonia, pacea între toate făpturile, fie din lumea celor care nu cuvântă, fie din cea a semenilor noştri, a umanităţii. Cu vădită tentă şi dorinţă de întoarcere la lumea paradisiacă a începutului. Aşa lecţia de viaţă pe care ne-o oferă florăreasa ’’cea tăcută ca o umbră’’ din volumul ’’Oul de smarald’’. Florăreasa poate fi socotită model de răbdare şi înţelepciune în faţa umilinţelor ’’oferite’’ de odraslele ei. Rudolf, negustorul de vechituri dintr-un oraş norvegian, pentru sufletul său cald sfârşeşte prin a fi ’’adoptat’’ în familia înstăritului Jensen tocmai în prag de Crăciun, punând capăt grijilor de tot felul ale bătrâneţelor. Este modelul sufletului salvat de propria-i bunătate şi iubire.

Arta povestirii, impresia profundă şi trăirile înalte descoperite cu fiecare povestire pun mare merit în folosul autoarei şi al scrisului ei.

Cât priveşte poezia cu care Daniela Ghigeanu vine în faţa celor mici e de subliniat că motivele alese, luate din lumea imediată a copilului îl fascinează. Cu motănei şi căţei ce-l acompaniază mereu, fie el Zorro sau Lizuca ori Negruţa: ,, Ochişori de chihlimbar,/ Mustăcioare curioase, / Se strecoară sub cuibar,/ Aşteptând vremea frumoasă./ Asta e Negruţa noastră!/ Cu lăbuţele pufoase / Şi hăinuţa de hornar,/ Se alintă, face tumbe...”

Ploaia căzută-n furtună tulbură liniştea şi pacea pământului: mărul plânge după ramura pierdută, rândunica zgribulită se retrage lângă zid, satul pare răvăşit, ca-n final s-apară iarăşi lumina (precum în ’’Iarna’’ lui Alecsandri): ,, Dar deodată, ca prin vrajă/ Ploaia cruntă s-a oprit./ Printre nori se-arat-o rază/Ce surâde fericit.”

Urechiaţi şi veveriţe, arici şi fluturaşi, rândunici, purceluşi şi furnicuţe, pitulici şi-atâtea alte vieţuitoare populează paginile volumului’’Ograda lui Dinu’’. Şi-alături lor, muşcate şi spice de grâu ,,cu podoabele rotunde/ Eu în sân le voi ascunde”, de parcă am fi în ’’Belşug’’-ul lui Lucian Blaga.

N-avem altă soluţie pentru a selecta versuri care de care mai fluente, mai pline de expresivitate decât să recomandăm cu toată căldura lectura lor. Căci, citite, rostite la urechea celui mic îi încălzesc inima şi-i aşază în sufletu-i nevinovat liniştea şi pacea pământului.

Cum gingaş, încărcat de sensibilitate şi vibraţie lăuntrică e şi cel al autoarei, pe care îl putem aşeza nu departe de cel al Elenei Farago, poeta simbol al creaţiei pentru cei mici.

Ioan Popa

18 noiembrie 2010