LA COLOCVIUL LITERAR ARON COTRUŞ

(Pagini de jurnal)

La gândul că şi de data aceasta poetul Aron Cotruş, deşi plecat dintre noi spre plaiul veşniciei în 1961 în SUA, ne aşteaptă cu „masa spirituală” gata pusă în Cergău Mare, comună în care a copilărit ca fiu de preot - încercăm să ne luptăm cu ceaţa lăptoasă şi să identificăm şoseaua asfaltată dincolo de intersecţiile de la care se despart drumurile spre satele Lupu şi Cergău Mic, ascunse după coaste de deal a căror contururi tăiate în urme de zăpadă, încropesc în videoclipuri disparate, o natură de iarnă, aproape neclintită, cu arbori înfipţi ici-colo, neclintiţi parcă, şi în expectativă.

Deodată, o pancartă scrisă cu albastru: Stadionul Nicolae Lincă, chiar la intrarea în Cergău Mare de unde provine marele sportiv medaliat la Melbourne. Intrăm în comuna unde copilărise poetul Aron Cotruş. Rulăm pe şoseaua desfigurată pe alocuri de mâzga vâscoasă, lăsată de topirea zăpezilor. Coborâm din maşină la şosea, întrebăm unde e şcoala şi urcăm drumeagul în pantă cu piatră încă netasată, până la clădirea modernă unde se află Sala de sport construită la standarde europene.

Într-adevăr, un simpozion aniversar, cum este şi acesta, nu poate să înceapă, o ştim cu toţii, numai în momentul deschiderii lui oficiale. El începe pas cu pas, odată cu venirea oaspeţilor şi constă în revederea acestora cu gazdele, alături de un stand de carte nou- apărută.

În sfârşit, după consumarea sfertului academic, în jurul orelor 13, irezistibila d-nă prof. Silvia Pop - preşedinta Despărţământului ASTRA Timotei Cipariu Blaj- cu neîntrecutu-i talent oratoric- trece la deschiderea oficială a simpozionului anunţând personalităţile de seamă participante: scriitorul Ion Mărgineanu, prof. univ. dr. Ion Buzaşi, prof. univ. dr. Dumitru Acu, preşedintele ASTRA, vicepreşedinţii ASTRA Dumitru Borţan şi Onuc Nemeş, prof. Ioan Popa- scriitor şi folclorist, Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Rodica Andronescu, inspector şcolar ISJ Alba, delegaţiile despărţămintelor ASTRA din judeţul Alba şi ale despărţămintelor Micăsasa şi Dumbrăveni judeţul Sibiu, parteneri media de la ziarul Unirea Alba Iulia şi de la Radio Blaj.

Cuvântările celor care evocă apoi importanţa operei poetului Aron Cotruş, impresionează prin erudiţie. Deosebit de interesant, pentru mine a fost momentul prezentării de către dl. prof. univ. dr. Ion Buzaşi, a unei scrisori din anul 1947, în care „poetul latinităţii”, aflat la Madrid, îl apăra pe marele Tudor Arghezi.

Într-un final, mă trezesc şi eu luând microfonul şi încercând să însăilez câte ceva despre menirea poetului în lume.

Versuri de-ale poetului latinităţii, atât de dragi mie:” Am adunat atât amar în viaţa mea/ că-n blid o lacrimă de mi-ar pica, / Zama, oricât de dulce-ar fi/ S-ar înăcri.”- le consider ca pe-un strigăt în necunoscut şi o fericită ocazie de a purifica „aurul credinţei”, ocazie care i-or fi slujit, ca o nepreţuită avere, în trecerea lui dincolo de geana contingentului, în eternitate.

Dacă pentru Emil Cioran, „poezia e un strigăt” şi dacă Homer „scriind strigând, îşi căuta un prieten ideal”- autorul Cântecelor desţărării, aflat într-un spital din California, scria şi el strigând, ca să-şi găsească şi printre noi, cei de astăzi, prieteni ideali. Nu ştim însă, în ce măsură, între noi, cei adunaţi aici, şi marele poet ai cărui paşi de copil au călcat pe aceste uliţe, s-a înfiripat sau se va înfiripa o prietenie ideală. Ceea ce ştim astăzi este că nimic nu e mai înălţător într-o comunitate, decât prinosul de recunoştinţă pe care posteritatea îl poate aduce unei personalităţi care a dominat cerul spiritualtăţii sau, cum e cazul lui Aron Cotruş, lirica socială şi patriotică românească pe mai bine de o jumătate de veac.

Făcând pledoarie pentru statutul poetului în genere, Nichita Stănescu, în a sa Fiziologia poeziei, afirma: „A te trezi cu două mâini, cu două picioare, cu un trunchi şi un cap îţi poate stârni un strigăt de nedumerire, dar acest strigăt tinde să devină o mână în plus sau un ochi mai mult.” Tot aşa şi poetul Aron Cotruş, prin „strigătul- poezie”, înfruntând veacurile, va deveni, pentru noi, toţi cei care vor gândi şi vor simţi româneşte, „o mână în plus sau un ochi mai mult”în momente dificile.

Nicolae Suciu, profesor la Liceul Teoretic

Dumbrăveni, jud. Sibiu