Marele învățat blăjean, Timotei Cipariu, recunoscut ca atare pe plan european, ales tocmai datorită reputației sale științifice, încă de la constituire, vicepreședinte al Astrei, a fost un cărturar cu preocupări enciclopedice, a cărui faimă a trecut mult dincolo de fruntariile țării. Pasiunea lui bibliografică pentru cartea veche și rară, interesul statornic pentru manuscrisele arabe pe care le-a colecționat cu o fervoare ieșită din comun, descifrarea unor inscripții latine din Dacia romană sau a tăblițelor cerate din Munții Apuseni i-au adus o binemeritată notorietate, recunoscută chiar în lumea științifică europeană. Astfel, în 1859, el a fost ales membru al Societății germane de Orientalistică,cu sediul la Leipzig, membru în comisia aulică de conservare a monumentelor istorice cu sediul la Viena, membru al Academiei Române etc. In 1957, e vizitat la Blaj de Theodor Mommsen, apoi de Odobescu, Emile Picot și Rudolf Bergner, care au rămas cu toții impresionați de cunoștințele și vivacitatea sa.Acest lucru a făcut ca atunci când unii învățați străini să aibă nevoie de o informație sau de o traducere să i se adreseze lui, cum a fost cazul și cu profesorul Hugo Meltzl de la Cluj, care l-a invitat să colaboreze la revista sa de literatură comparată. Așa s-a întâmplat și în 1866, cînd profesorul de la Praga, dr.Adolf Wurfel, a dorit să realizeze o antologie a imnului medieval „Dies irae” în cât mai multe limbi, i-a cerut lui Cipariu să-i ofere versiunea romînească a acestuia. Intr-un mod asemănător a procedat și profesorul finlandez C.G.Zetterquist(1816-1902), profesor de limbi moderne, trezorier și secretar de consulat la Stockholm, care a avut ideea de a publica un cântec popular finlandez în cât mai multe limbi posibile. Poezia populară cu pricina, devenită una dintre perlele poeziei vechi finlandeze runice, precum „Miorța” la noi, a fost îndrăgită, pentru frumusețea sa lirică și sentimentală de poetul suedez Michael Franzen, care a tradus-o în 1799 în limba franceză. I-a asigurat astfel o circulație internațională pe care n-o bănuia atunci, dar care s-a dovedit cu timpul tot mai durabilă. Un altt străin, italianul Giuseppe Acerbi, vizitând țările nordice în 1801, a transcris și el micul poem care poartă titlul original „Tyton runo suomalaisen”, în cartea sa de impresii,trezind pentru el și interesul altor străini, între care și marele Goethe, care l-a tradus în germană în 1810.
Preocupat de faima acestui cîntec străvechi, profesorul Carl-Gustav Zetterquist a dorit să-i asigure și o mai mare faimă,popularizându-l în cît mai multe limbi ale globului. Astfel că el a trimis textul poeziei în original, cât și în traducere franceză, la învățați din întreaga lume, cu scopul de a-i comunica traducerea textului în idiomurile locale. A primit peste 400 de astfel de traduceri, pe care le-a adunat într-un volum, intitulat „Anthologie philologique. Monuments pour servir à l”Etude de la Linguistique comparée ou Traductions d”une Rune Finoise en pres de 4oo Idiomes morts ou vivants, de toutes les parties du Monde,mais principalement de l”Europe.Rassemblées par C.G.Zetterquist, Abo, 1858”. Autorul antologiei n-a reușit s-o publice până la urmă, ea rămânând în manuscris în arhiva Societății de Literatură Finlandeză din Helsinki. La pozițiile 259 și 260 ale acestuia se păstrează și două versiuni ale poeziei în limba română(„Langue rumenienne”), una oferită de Timotei Cipariu,cealaltă de un oarecare K.Grigorie Guresco. Cea a lui T.Cipariu este tradusă ăn versuri, cea a lui G.Guresco e mai degrabă o tălmăcire pur literală a textului. Fără îndoială că traducerea lui Cipariu, redată acolo în ortografie etimologică, este mult sperioară necunoscutului Guresco. O reproducem aici, într-o transcriere odernizată, spre a beneficia și de frumusețile de limbă și de imagine ale vechiului căntec finlandez:
Dar vrea badea să mai vină, / De-ar vrea să-l mai văd o dată,/
Săruta-l-aș, zău pe gură,/ De-ar fi și de lup mușcată,/
Și l-aș strânge, zău, de mână / Chiar cu șerpi înfășurată./
Vântul de-ar putea-nțelege,/ Boarea cea de primăvară/
De-ar ști limba-i să vorbească,/ Ar veni din altă țară /
Și mi-ar spune știre bună,/ Și-ar zbura la badea iară./
Mai curând bucate-alese/ N-aș gusta nici o mâncare./
De pe masa cea popească, /Decât, badeo, te-aș uita(re)/
Că te-am prins mai astă-vară,/ Și la iarnă te-oi lega(re).”
După cum se vede, frumusețea cîntecului finlandez transpare cu claritate din versurile traduse de Timotei Cipariu, care-și poate revendica astfel calitatea de-a fi fost primul român care a tradus literatură finlandeză la noi.
Informațiile de față le-am luat din recentul volum de Scrieri de Ion Stăvăruș, ediție concepută și restituită de Nicolae Scurtu, București, Ed.Ars Docendi, 2o10, p.102-110, din materialul intitulat „Primele traduceri românești din literatura finlandeză”. Ii mulțumim pe această cale istoricului literar Nicolae Scurtu, prin intermediul căruia am intrat în posesia textului respectiv.
Mircea POPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu