Şapte ani de rai
În care lumea nu s-a oprit
Şi a continuat sa bată vântul.
În care am rostit acelaşi nume de sute de ori
Şi am visat la nori albi.
În care te-am căutat în toate colţurile lumii
Şi am uitat că tu, de fapt, zburai.
Şapte ani de rai,
Eu înotând în nisipuri mişcătoare,
Tu demonstrându-le îngerilor ce înseamnă bunătatea.
Nu plâng,
Nu strig,
Nu tremur.
Fac o plecăciune în faţa Lui si a zilei de ieri,
Alergând spre iesire.
La poarta mănăstirii mă aşteaptă un motan.
Îi tremură blana neagră,
Dar eu trebuie să merg mai departe.
Şi totuşi, dupa şapte ani,
Raiul s-a deschis şi toţi m-au auzit şoptind:
,,Mamă…”.
Prinţesă
Stau într-un glob de sticlă
şi am la picioare
un strat gros de zăpadă.
Nu mă pot mişca
şi nu voi afla niciodată
de ce am fost
atât de dur lipită de argila albă.
Mi-e greu să respir,
lichidul e vâscos şi înţepător.
Aş vrea să mă dezlipesc
fără să-mi pese de rochia aurită
şi să mă arunc din glob,
dar nu reuşesc să o fac.
Ştiu.
Nu o voi face niciodată.
Pentru că mereu aştept
să intri în cameră,
să mă ridici încetişor
şi să mă scuturi zâmbind.
Apoi să mă aşezi la loc
şi, după ce ninsoarea se opreşte,
să mă întreb dacă m-ai iubi
şi fără albii fulgi de zăpadă.
OANA MARIA-MORARU
Iertare
Iubire de artist cu minte-afundată-n clape.
Rugă de stăpân : “ Deci, mâine la 14…”
Crud miros de ceapă îmi ustură gândul.
L-ai facut papară. Dar, îmi pasă oare?!
Aş vrea să mă topesc în gândul tău de “somn uşor”,
Degetele mele – creioane colorate şi răsfirate-n semn de pace,
Albastru- ochiul tău atent, fixat pe tâmpla mea,
Iartă.
Întrebări în zadar
O scoică îşi doreşte să găzduiască un suflet,
Marea să-i aline amintirile, colorându-i-le cu linişte,
Un saltimbanc să-i spulbere greşelile cele iertate,
Şi altul, cu nasul mai lung decât primul,
Să-i cânte din strune, alungându-i-le pe cele neiertate încă.
Patimă, dor, zbucium şi palme căuş îndreptate spre “aur”…
Întrebări rostite prea mult şi prea în zadar.
Scoică, unde ţi-e musafirul?
-Plateşte chirie (câteva) grame de suflet…
Denisa - Tamara CHEBUŢIU
La fiecare atingere mă voi face înger
Voi fi eu,
cel care caută
zborul
în adâncimi de necurat?
Mâna dreaptă
a dumnezeirii cereşti
îmi mângâie ochiul…
până când,
paşii mei
nu vor lăsa urme
pe nisipul curat,
mă voi face înger…
la scara
care coboară infinitul,
umbra mea
se face lumină
şi…simt
şi văd
şi Te ascult…
Nu voi fi eu, Doamne
cel,
care să-mbrac fărădelegea…
HALAŢIU BOGDAN
Timp pentru orice
Tu…
Prieten adăvărat al timpului,
nu ne poţi ajuta?
întoarce capul,
comunică cu mine.
Bine,
întoarce numai urechea,
să poţi auzi ce spun.
Ce-ai zice dacă l-ai ruga să stea puţin în loc?
Imploră-l, fă ceva în numele nostru, numai să se oprească….
…fie şi pentru câteva minute…
Te rog!
Eşti sigur că ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă?
Insistă!
Tot nu vrea?
Hmmm…
Cum adică?
Vrei să spui că ar trebui să nu ne mai plângem că nu ne ajunge timpul?
Să fim noi mai răbdători, spui?
Cum să facem asta?
Cum să facem asta, când noi nu ştim ce înseamnă răbdare?
Aaa, nu, nu glumesc…
Sunt puţin ironică, doar.
Da, bineînţeles că e timp pentru ironie.
Nu,
pentru lucrurile cu adevărat importante
nu e timp niciodată.
Cristina Ilie, Târgovişte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu