Gânduri despre VICTOR TUDORAN

Remember

La sfârşit de decembrie, când iarna îşi declină Sărbătorile ei frumoase, comemorăm în acest an Centenarul naşterii cărturarului săcelean Victor Tudoran (1910-1980). „Un bărbat brunet, impozant, cu voce caldă, baritonală şi de-adreptul cuceritoare, uşor repezită, ceea ce îţi impunea curiozitate şi respect de la bun început ...” Aşa mi-l amintesc pe Victor Tudoran. Ne-am împrietenit repede, cu toate că diferenţa de ani ne impunea, pe lângă respect şi o uşoară reţinere, care se estompa însă repede. Îi lăcea să se înconjoare mai ales de tineri, atunci pe la finele anilor ’60 ai veacului trecut, în special de profesori: Ilie Cujbă, Traian Sasu, Mitică Roman, Gheorghe Şelaru, Elena Taflan, Octavian Taraş, Rică Bârsan, subsemnatul şi alţii al căror nume îmi scapă acum, din păcate unii trecând prea repede în lumea umbrelor. În căsuţa aceea primitore tapiţată şi „înăbuşită” parcă de cărţi şi colecţii de reviste, zăboveam uneori ceasuri întregi depănând amintiri mai ales legate de viaţa literară interbelică sau de trecutul fascinant al mocanilor săceleni, făuritori de limbă şi de Ţară Românescă unită de-o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. Manierată şi mereu bine dispusă, doamna Sofi ne servea alături de îmbietoarele cafele aburinde şi zâmbete îngăduitore. Te simţeai bine în acel plăpând şi binefăcător sanctuar din Satulungul Susenilor, pentru că te aflai în casa unui autentic cărturar săcelean. Amfitrionul avea o pasiune de-a dreptul devoaratoare, vecină cu religia binelui, mai ales că scotea la iveală cărţi şi documente rare şi vechi înnobilate de vocaţia cucernică a cercetătorului pasionat, a creatorului de frumos, care din fragedă tinereţe a scos şi a condus revista „Plaiuri Săcelene” (1934-1940) şi a reînviat sărbătoarea tradiţională a mocanilor săceleni – „SÂNTILIA”, experesie onorantă a oeritului transhumant. A scris mult neapucând, din păcate, să publice toată această zestre: poezie, proză, dramaturgie, reportaj. În cartea noastră „Publicistica la Săcele” (2002), l-am alăturat pe Victor Tudoran bunilor mei părinţi: „... de la care am luat patimă pentru hronicul neamului întrupat în spiritualitatea locului ...”. Cred, că cel puţin parţial m-am achitat de acel adevărat testament cultural local cu care mă cinstea în preţiosul autograf ce mi l-a oferit: „Domnului profesor Liviu Dîrjan în amintirea zilei de 26 iunie 1968, cu ocazia primei întrevederei în scopul realizării unor frumoase gânduri ce nutrim Săcelelor noastre dragi...”.

Se cuvin mulţumiri autorităţilor locale care au atribuit, recent, numele lui VICTOR TUDORAN Bibliotecii municipale din Săcele, omagiu adus aceluia care, probabil, a rămas cel mai înrădăcinat om al cărţii, dar şi al cetăţii ce Săcelele Braşovului au dat culturii naţionale în secolul trecut.

Dumnezeu să-l aibă în paza Sa!

Liviu DÂRJAN