În ultimii ani opera literară a lui Ion Brad a constituit subiectul unor lucrări de licență în filologie, disertații de masterat și teze de doctorat: la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a susținut o teză despre Ion Brad –prozator și memorialist, coordonată de subsemnatul, la Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga” se află în stadiu de finalizare o teză cu titlul Valori stilistice și expresive în opera literară a lui Ion Brad sub îndrumarea profesorului universitar Victor V. Grecu, iar la Timișoara asistăm acum la susținerea publică a tezei de doctorat, intitulată – Numele proprii din proza și din dramaturgia lui Ion Brad, elaborată de d-na prof. Adriana Verginica Vârtopeanu, având coordonator științific pe un reputat specialist în toponimie și onomastică, profesorul Vasile Frățilă de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Teza de doctorat a candidatei vine să încununeze preocupări mai vechi și stăruitoare de onomastică literară, așa cum aflăm din bibliografia de la finele lucrării, din care am reținut studiile despre numele proprii din poezia lui Minulescu, din romanul Domnișoara Christina de Mircea Eliade, din dramaturgia lui Ion Brad cu privire specială la Arheologia dragostei, precedate de un informat studiu teoretic de prezentare a câtorva studii de onomastică românească.
Impunătoare prin bogăția și sistematizarea informației precum și și prin abilitatea analizei, lucrarea cuprinde două părți: o parte teoretică și una practic-aplicativă. Primul capitol din partea teoretică este de fapt un adevărat compendiu de tratat de onomastică literară, înfățișând această ramură a lingvisticii și a stilisticii în toată complexitatea ei, de la teorii și abordări ale numelor proprii din perspective felurite (antropologică, logico-filozofică, neurolingvistică și lingvistică), iar capitolul II, de asemenea, prezintă într-o expunere ce impune deopotrivă prin informație bogată dar și prin ordonarea acesteia, problematica numelor proprii din textele literare. Oricât am vrea să rezumăm subcapitolele din această parte a lucrării,ni se pare că am sărăci expunerea din referatul nostru dacă n-am trece măcar în revistă, pe lângă reperele teoretice, tipurile de nume literare ( antroponime, toponime, hidronime și zoonime) și criteriile categoriilor onomastice, de la criteriul stilistic și al figurilor de stil până la criteriul curentelor literare, în care expunerea este cvasi-exhaustivă. La criteriul curentelor literare de pildă se urmărește și se explică preferința scriitorilor pentru diferite nume ale personajelor de la umanismul Renașterii până la postmodernismul literar din perioada contemporană, cu exemple de scriitori și opere, totdeauna bine alese și cu observații demne de reținut - cum ar fi preferința scriitorilor contemporani pentru ambiguitatea onomasticii - pentru că ele vor servi în analiza pe care și-a propus-o asupra operei lui Ion Brad. Partea I, partea teoretică a lucrării, se încheie cu un bogat inventar, aș zice aproape complet, al contribuțiilor românești și străine la studiul onomasticii literare, candidata însușindu-și ipoteza Marianei Istrate „că bazele onomasticii românești au fost puse de Garabet Ibrăileanu în 1926, prin studiul Numele proprii în opera comică a lui Caragiale”, un studiu clasic, mereu citat pentru subtilitatea observației și cu pregnanța comparației exemplificatoare :„Alecsandri ca în toate stadiile copilărești ale literaturii, avea procedeul copilăros. El pe escroc îl numea Pungescu, pe demagog Răzvrătesu, pe poetul ridicol Odo-bașa ori Acrostihescu. Caragiale procedează artistic. El se mulțumește să sugereze. Zaharia Trahanache și prin nume și, mai ales, prin pronume și în definitiv prin combinarea numelui cu a pronumelui, sugerează bătrânețea, decrepitudinea și tot ce are greoi și ticăit venerabilul președinte” (v. Garabet Ibrăileanu, Studii literare, Editura Junimea, Iași, 1986, p.213). Caracterul științific, erudit al tezei este probat de trimiterile destul de numeroase la articole și studii de referință din onomastica străină, îndeosebi franceză, cu fragmente citate în original și cu menționarea studiilor de onomastică literară consacrate lui Proust, Balzac și Maupassant.
În partea a doua, cu caracter practic aplicativ, pe lângă informația teoretică, un auxiliar prețios a fost pentru autoare, interviul cu Ion Brad pentru că așa cum afirmă „mărturisirile scriitorului sunt cea mai eficientă sursă pentru a vedea care i-au fost intențiile când a optat pentru anumite nume” și „o posibilitate pentru a afla cum și-au botezat scriitorii personajele este interviul cu aceștia”, metodă aplicabilă , evident, numai la scriitorii contemporani, și, de asemenea „studiul atent al vieții scriitorilor poate aduce și el unele lămuriri cu privire la opțiunile pe care aceștia le au atunci când fac selecția numelor pe care le inserează într-o operă literară”(p.68). Sunt tot atâtea argumente și premise care se adaugă la considerațiile teoretice din prima parte pentru o analiză a onomasticii literare din proza și dramaturgia lui Ion Brad. Studiul propriu-zis este precedat de câteva repere bio-bibliografice în care se prezintă contextul socio-politic, climatul literar, omul, scriitorul și receptarea critică a operei sale. Autoarea arată că Ion Brad, un scriitor important din literatura română din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, are o operă vastă și variată, cultivând aproape toate genurile literare; că s-a bucurat de o receptare critică amplă, așa cum se consemnează în volumul Ion Brad în oglinda criticii, Editura Ardealul, Tg. Mureș, 2009, alcătuit de Maria Cordoneanu, cu elogii uneori exagerate până în 1989, dar și cu rezerve și critici, de multe ori nejustificate, după 1990, mai ales în unele istorii literare recent apărute, urmate iarăși de o recunoaștere a reușitelor din ultimii ani ale memorialistului literar (cu vol. Printre oamenii Blajului, Aicea printre ardeleni, Dincoace de munți, Ion Agârbiceanu-sfânt părinte al literaturii române), așa încât destinul său literar ilustrează versurile lui Ion Brad însuși, pe care candidata le-a așezat ca motto a lucrării sale:„Numele meu în univers/ E ca o furnică,/ Ce cade în mers/ Și iar se ridică……..”
Din proza scriitorului candidata se oprește la Romanul de familie, recent apărut într-o nouă versiune și o nouă ediție, pentru că e considerată „drept cartea reprezentativă a scriitorului Ion Brad.” Ca autor al unui Roman de familie - specie a „romanului de creație”- după celebra clasificare a lui G. Ibrăileanu în „ romane de creație și romane de analiză” -, scriitorul continuă o tradiție reprezentată în literatura română de Duiliu Zamfirescu, prin ciclul Comăneștenilor, de Ionel Teodoreanu prin romanul La Medeleni, de H.P.Bengescu, prin ciclul Halippa, iar în literatura contemporană de Marin Preda, cu familia Moromeţilor şi Ion Brad cu familia Borceştilor.
În prezentarea Romanului de familie reperele de istorie şi critică literară (ediţie, structură compoziţională, subiect şi receptare critică) preced analiza propriu-zisă a onomasticii literare, prezentată într-o succesiune logică și completă: sistemul antroponimic din Pănade ( cu observația introductivă că acesta „prezintă toate proprietățile sistemului antroponimic românesc” p.159)- cu prenume, nume de familie și sistem popular de denominație-pentru că „în lumea satului este mai puțin important cine ești decât de - al cui ești – v. de ex. Creangă – Nică a lui Ștefan Apetrei, și apoi, acest sistem a impus, mai ales în Moldova nume de familie, Vasile Adăscăliței, Petre Afloarei etc.) și continuând cu inventarul onomastic din Romanul de familie, structura și, antroponimele acestuia (personaje principale, secundare, episodice, personaje referențiale). O mențiune aparte merită Arborele genealogic al familiei Brad (p.192) o contribuție de istorie literară, utilă viitorilor monografi ai lui Ion Brad, și, alăturat acestuia, Arborele genealogic al familiei Borcea (p.193), care vine să confirme răspunsul lui Ion Brad din interviul amintit, la întrebarea – De ce această familie se numește Borcea, un nume răspândit (?) în Pănade, și nu Brad? – „De ce Borcea în loc de Brad?- Scriitorul răspunde numai în aparență, evaziv, în fond semnificativ, sugerând similitudini existențiale, nu numai de onomastică. „Dar tot cu B începe” (p.291).
Aceeași analiză minuțioasă o întâlnim și în prezentarea din punct de vedere onomastic a dramaturgiei, ( cu referire la piesele Audiență la consul, Nu pot să dorm, Arheologia dragostei ) prezentând și aici, într-un capitol introductiv – un amplu istoric al onomasticii dramaturgiei românești din secolele XVIII-XX; și apoi la piesele amintite, subiectul, inventarul umoristic – cu toate diviziunile de acum cunoscute ) și o succintă, dar comprehensivă analiză a numelor literare.
Bibliografia selectivă (pp.297-314), structurată în A. Sigle și abrevieri bibliografice, B. Surse și C. Lucrări de referință (secțiunea cea mai amplă) ne dă o imagine asupra cercetării prealabile și a efortului documentar al autoarei. Și totuși două minime nesemnificative observații: Andrei Mureșanu – personaj în drama istorică Nu pot să dorm nu este absolvent de teologie blăjeană, pentru că din anul III al facultății, chemat de Bariț, în 1838, va pleca la Brașov, ca redactor la publicațiile editate de acesta „Gazeta Transilvaniei” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, iar la momentul blăjean din biografia scriitorului o carte utilă pentru reconstituirea acestui episod biografic este Ion Brad și Blajul, carte apărută la Blaj la Editura „Buna Vestire”, la aniversarea octogenară a scriitorului.
În bogata bibliografie a referințelor critice despre Ion Brad (și citez din nou – lucrarea alcătuită de Maria Corduneanu, Ion Brad în oglinda criticii, teza doamnei Adriana Verginica – Vârtopeanu se înscrie ca una singulară, inedită și originală, contribuind la o mai bună înțelegere a operei scriitorului.
Ion BUZAȘI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu